Valoarea deosebita a izvoarelor minerale de la Moinesti, descoperite in 1860, a facut ca apa lor sa fie folosita in scopuri terapeutice de tot mai multi romani, care au inceput sa viziteze localitatea mai
ales dupa 1900. Izvoarele minerale de aici erau utilizate cu precadere pentru bai, care se faceau numai in perioada mai-septembrie. Apa izvoarelor era partial captata prin cele citeva fintini care comunicau cu un bazin din care era pompata mecanic spre Baia comunala, care avea zece cabine pentru bai. Printre pacientii veniti pentru cura balneara la Moinesti in vara-toamna anului 1909 s-a numarat si marele pictor Stefan Luchian (1868-1916), care placut impresionat de peisajul incintator din jurul sau, a pictat mai multe tablouri in perioada cit a locuit in Moinesti. O dovada a sederii pictorului in acest oras a fost prezentata de catre prof.Ana Chiscop de la Sectia Arta a Bibliotecii
Judetene „C.Sturdza” Bacau, in cadrul unui simpozion dedicat pictorului Stefan Luchian. Este vorba de o scrisoare adresata unor prieteni de catre „poetul plastic al florilor”, datata din 7 august 1909:
„Au trecut trei saptamini de cind ma aflu aici… si ce lucruri frumoase se afla prin partea locului. Frumos e un biet cuvint searbad si neinsemnat care nu spune nimic din splendoarea scinteietoare
a peisagiului din Moinesti. Am colindat si eu multe tinuturi din tara noastra si chiar din alte tari, dar nu se potrivesc cu ce am gasit aici”. O alta dovada o constituie si tablourile inspirate de frumusetea
meleagurilor moinestene, dar si de oamenii locurilor: „Dupa ploaie la Moinesti”, „Lunca de la Poduri”, „Peisaj de la Moinesti”, „Evreul”. Acesta din urma, este unul dintre cele mai documentate pasteluri ale lui Stefan Luchian (1909), care a facut parte din trei mari colectii, din 1973 aflindu-se in cea a familiei Spiess. Pictura „Maci” de Stefan Luchian, care a apartinut mai bine de 50 de ani colectionarului Tiberiu Puica, a intrat de curind in clasamentul celor mai scumpe lucrari de arta
vindute in Romania dupa 1989, fiind adjudecata in cadrul licitatiei Artmark, pentru suma de 132.000 euro. Circa 90% din opera pictorului Stefan Luchian se afla astazi in patrimoniul muzeal national. (Romulus Dan BUSNEA)
_______________
FOTO: Pictura „Peisaj de la Moinesti”, semnata Stefan Luchian
Lasă un răspuns