Peste 2.300 de familii din toată țara au fost sprijinite de fundația Habitat for Humanity să își găsească un adăpost adecvat unei vieți normale sau să-și îmbunătățească locuințele pe care deja le aveau. În județul Bacău, voluntarii de la această fundație au ajutat până acum 576 de familii în privința aceasta. Astăzi, 41 de familii se pot bucura că au un adăpost sănătos și adecvat, în vreme ce alte 217 familii au intrat în programul de renovări/reabilitări. Totodată, 238 de familii din Asău și Mărgineni au primit ajutor în urma inundațiilor devastatoare din anii precedenți, iar 80 de familii au beneficiat de training-ul de Eficiență Energetică înlesnit de fundația Habitat.
Mai mult, prin proiectul derulat în perioada 2011 – 2012 de prevenție și răspuns la dezastre „Protejează-ți căminul, pregătește-ți comunitatea”, au fost identificate riscurile la care sunt expuse unele comunități vulnerabile. Au fost implicate direct în găsirea de soluții pentru reducerea riscului acestora la dezastre atât familii, cât și autorități locale și parteneri cheie. Peste 130 de familii din județ au beneficiat de materiale informative cu privire la dezastrelele care se pot produce în zona în care locuiesc. În plus, patru primării din județ, Zemeș, Dofteana, Comănești și Asău, au primit kit-uri de urgență – lopată, lanternă, bandă adezivă, căldare, cutter și saci de rafie. (Florentin RADU)
Nik a zis
Habitat, s-a format ca asocitie in Comanesti pe vremea vechiului primar Dorinel. Si ca orisice lucru care s-a facut pe vremea lui, cand a venit viorel nu a mai fost bun. In Comanesti, se puteau construii case habitat, pana nu mai erau oameni care sa le ceara, daca primaria dadea loc de casa. dar nu-i ideea lui Viorel, deci nu-i lucru bun. Am inteles ca ii sprijina primaria Bacau. Urmariti-i si o sa vedeti ca daca au unde consrtrui se va tine de constructii, si inca un lucru, aceste case se fac prin voluntariat. Romanii voluntariaza numai daca le iese ceva, asa ca voluntarii sunt din tari straine, iar cand vin la noi consuma din buzunarul lor, inca un castig pentru zona unde se construieste.
unde eu acum?si cu cine am votat? a zis
in romania,vorbesti de dorinel miron de parca ar fi facut ceva in comanesti ce?e pus pe furat nu pe constructie iar habitat nici nu era un nenorocit un vanzator psd asta e sa dat la pp-dd e un O mare pentru comanesti