Banii vin prin Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală.
Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (APDRP) a dat publicității raportul final pentru sesiunea 01.2012 pe Măsura 312 a Programului Național de Dezvoltare Rurală – Sprijin pentru crearea și dezvoltarea de microîntreprinderi. La Oficiul județean Bacău al APDRP – am aflat de la directorul instituției, Andrei Seto – au fost depuse, pe această măsură, 56 de proiecte, cu o valoare totală de aproape 10,4 milioane de euro. Dintre acestea, au fost selectate 28 de proiecte, cu o valoare totală de aproape 4,6 milioane de euro, 20 de proiecte fiind eligibile, dar fără finanțare, iar 8 proiecte au fost neeligibile.
Măsura 312 are ca obiectiv general dezvoltarea durabilă a economiei rurale, prin încurajarea activităților nonagricole, în scopul creșterii numărului de locuri de muncă și a veniturilor adiționale. Concret este vorba de crearea și menținerea locurilor de muncă în spațiul rural, de creșterea valorii adăugate în activități nonagricole și de crearea și diversificarea serviciilor pentru populația rurală prestate de microîntreprinderi. Obiectivele operaționale ale Măsurii se referă la crearea de microîntreprinderi, dar și dezvoltarea celor existente în sectorul nonagricol, de încurajarea inițiativelor de afaceri promovate în special de tineri și femei, de încurajarea activităților meșteșugărești și a altor activități tradiționale și reducerea gradului de dependență față de agricultură.
Proiectele admise la finanțare, din județul Bacău, sunt din comunele Letea Veche, Filipești, Fărăoani, Plopana, Sascut, Nicolae Bălcescu, Tamași, Itești, Palanca, Coțofănești, Agăș și Măgura. Între altele, se propun înființarea de ateliere meșteșugărești de prelucrare a sticlei, de fabricare a brichetelor din resturi vegtale, de producție de mobilier sau pentru construcții metalice. Un întreprinzător și-a propus înființarea unei imprimerii, altul vrea să fabrice peleți, iar altul vrea să îmbutelieze băuturi răcoritoare.
La nivel național, Măsura 312 APDRP a primit și a evaluat 9.499 de dosare de cereri de finanțare pentru proiecte de investiții în valoare de peste 1,3 milioane de euro. Cererea de fonduri a fost foarte mare (dovadă și cele 20 de proiecte eligibile din județul Bacău, dar care au rămas fără finanțare), iar valoarea totală alocată acestei Măsuri a fost de aproape 450 de milioane de euro. APDRP a aplicat criteriile de selecție în funcție de punctajul obținut de fiecare proiect. Până la începutul lunii martie au fost selectate pentru finanțare 3.498 de proiecte, valoarea fondurilor europene nerambursabile aferentă acestora fiind de peste 420 de milioane de euro euro. De asemenea, au fost încheiate contracte de finanțare pentru 2.719 proiecte, fondurile alocate fiind de aproape 332 de milioane de euro.
Lasă un răspuns