Bacauanii care vor sa devina pompieri, se pot adresa Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Bacau pentru a afla criteriile de selectie pentru meseria de salvator. ISU Bacau a anuntat ca recruteaza candidati cu domiciliul sau resedinta in judetul Bacau, in vederea participarii la concursul de admitere in institutiile militare de invatamint. „La concursul de admitere – sesiunea 2012, in institutiile de invatamint ale Ministerului Administratiei si Internelor (MAI), pentru nevoile unitatilor subordonate Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta, au fost scoase la concurs 50 locuri pentru Scoala de Subofiteri de Pompieri si Protectie Civila «Pavel Zaganescu» Boldesti, judetul Prahova – barbati – subofiteri de pompieri si protectie civila. Termenul limita de inscriere a candidatilor este 10 august 2012, iar durata studiilor la Scoala de Subofiteri de Pompieri si Protectie Civila «Pavel Zaganescu» Boldepti este de 2 ani”, a precizat lt. Andrei Grecu, ofiter de relatii publice in cadrul ISU Bacau.
Criterii de selectie
Pentru a putea urma aceasta forma de invatamint, candidatii trebuie sa aiba cetatenia romana si domiciliul in Romania, sa cunoasca limba romana scris si vorbit, sa aiba capacitatea deplina de exercitiu, sa fie declarati apt medical fizic si psihic, sa aiba virsta de minimum 18 ani impliniti sau sa ii implineasca in cursul anului 2012 si sa fie absolventi de liceu, cu diploma de bacalaureat, dovada absolvirii facindu-se cu diploma sau cu adeverinta din care sa rezulte faptul ca au sustinut si promovat examenul de bacalaureat. La fel de important este ca viitorii pompieri sa nu aiba antecedente penale sau sa nu fie in curs de urmarire penala ori de judecata pentru comiterea de infractiuni, cu exceptia situatiei in care a intervenit reabilitarea. Virsta maxima a candidatilor este de 27 ani, iar selectia pe criterii de inaltime se face de la minimum 1,70 m, cu exceptia candidatilor proveniti din liceele Ministerului Administratiei si Internelor – promotia 2012.
Avantajele carierei de pompier
Absolventii institutiilor de invatamint militare sint motivati sa aleaga o astfel de cariera pentru ca dupa finalizarea studiilor vor avea un loc de munca asigurat, pot obtine permisul de conducere urmind cursurile scolii de soferi profesionisti (categoriile B si C) in timpul scolarizarii la scoala de subofiteri, iar diplomele obtinute in scoala sint recunoscute pe plan national. Cei interesati de oferta educationala pot obtine relatii suplimentare la sediul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta „Maior Constantin Ene” al judetului Bacau, Biroul Resurse Umane, strada Milcov, nr.49, telefon 0234/550000, interior 27010 sau pot accesa site-ul institutiei la adresa www.isubacau.ro (pentru prezentarea completa a ofertei educationale).
Lasă un răspuns