La propunerea primarului din Onesti, Laurentiu Neghina, consilierii locali au aprobat, la ultima sedinta, subventionarea cu 100 % a transportului in comun pentru elevii de liceu din cartierele Slobozia, 6 Martie si Borzesti. Insa unii consilieri locali au ridicat citeva probleme importante in legatura cu modul de aplicare a acestui proiect. Astfel, Adrian Sergentu (PSD), care este si director al Grupului Scolar Auto, a amintit faptul ca, in anii trecuti, cind liceenii au mai avut gratuitate pe autobuze, elevii veneau in oras, dar nu se duceau la scoala, ci in alte locuri, inclusiv la salile de jocuri mecanice.
“Trebuie sa se solicite scolilor dovada ca elevii cu gratuitate vin la ore – a spus Sergentu. Sa nu vina la “pacanele”, ci la scoala”. Ca urmare, Adrian Sergentu a solicitat includerea unor clauze in contractele ce vor fi semnate intre municipalitatea onesteana si transportatorii care opereaza pe traseele din cartiere. Secretarul municipiului, juristul Daniel Spinu, a precizat ca trasportatorii vor trebui sa obtina si confirmarile din partea scolilor, dar Adrian Sergentu sustine ca nu este suficient.
“Si inainte veneau transportatorii sa le semnam pentru cursa, dar ei nu dovedeau ca au adus elevii la ore, ci doar ca au efectuat cursa”, a spus Sergentu. In acest caz, secretarul Daniel Spinu, a aratat ca decontarea curselor se va face pe baza de tabele nominale, in asa fel incit scolile sa confirme faptul ca elevii ajung la ore.
Un alt aspect a fost evidentiat de consilierul liberal Ciprian Zarzu, care a solicitat infiintarea unor statii de autobuz, mai ales in cartierul Belci (Slobozia Noua), iar primarul a precizat ca are in vedere amenjarea a 3 statii, dintre care doua la Slobozia Noua si una la Slobozia Veche.
George MARTIN
k_neamtzu a zis
gratuitate?si cine cistiga din afacerea asta?
gabi a zis
De castigat sper sa castige elevii care intr-adevar vor sa invete. Despre cum vor fi decontate cursele….sper ca d-l Sergentu, si altii, vor gasi solutia cea mai buna. Cat despre pacanele…stiu ca exista o lege care interzice minorilor sa participe la asa ceva. Politia si Jandarmeria sa-si faca datoria si sa amendeze societatile comerciale care comercializeaza alcool acestei categorii de clienti,si primesc minori la pacanele.
laurentu a zis
Gabi dati bre demisia din PDL – tu nu vezi ca este o mare smecherie ??? Cin controleaza si mai ales cum???? nu trebuia sa fie un program sau un regulament, etc. – este plata electorala.