Bugetul alocat cadrelor școlare din învățămîntul preuniversitar din municipiul Bacău a fost diminuat. Asta nu înseamnă însă că profesorii rămîn fără salarii sau vor lua mai puțini bani. Consilierii locali au rectificat bugetul municipiului Bacău la ultima ședință de Consiliul Local.
S-a luat act de decizia Direcției Generale a Finanțelor Publice Bacău de a se diminua sumele defalcate din TVA pentru plata salariilor profesorilor din unitățile de învățămînt preuniversitar cu 1.250.000 de lei. Este vorba de banii pe care profesorii i-au cîștigat prin decizia instanțelor de judecată, prin hotărîri judecătorești, la reîntregirea salariilor tăiate de Guvernul Boc. “Noi am alocat la începutul anului circa două milioane de lei pentru plata procentelor către salariile profesorilor, după cum spune legea.
Din banii pe acest an au rămas 1,25 milioane de lei, pe care Direcția de Finanțe îi va redirecționa către salariile profesorilor din mediul rural, unde sînt probleme. Noi sîntem la zi în municipiul Bacău”, a declarat Ilie Bîrzu, președintele Comisiei pentru activități economico-financiare, buget, investiții din cadrul Consiliului Local Bacău.
Totodată, s-a mai decis să se majoreze plafonul de cheltuieli de personal cu suma de 1.670.000 de lei pentru salariații din subordinea Primăriei și Consiliului Local Bacău, a altor instituții din subordine, precum și pentru învățămînt. (Ștefan POPA)
Lasă un răspuns