Dolofanul cintareste 50 de kilograme si are o sora mai “mica”, de 38 de kilograme. Ca sa-l taie, proprietarul a folosit o drujba.
Surpriza mare in gradina de legume a asistentului medical Nicusor Alistar. Taman cind se pregatea de recoltat in gradina sa din comuna Tamasi, Alistar a descoperit ca a dat peste un dovleac urias, iar in scurt timp a mai dat peste un altul, dar nu de acelasi calibru. Dovleacul urias are 80 de centimetri inaltime, un diametru de 1,60 metri, si cintareste nici mai mult, nici mai putin, decit 50 de kilograme. “Am mai trecut acum citva timp, dar nu era asa de mare. Cind l-am vazut, nu-mi venea sa cred. Trei insi l-am adus si l-am pus pe cintar si atunci am vazut ca are 50 de kilograme. Celalalt este mai mic, are numai 38 de kile”, spune Alistar.
El adauga ca semnitele nu le-a luat din comert, ci ca i le-a dat un cunoscut, si ca pina acum nu a mai vazut un asemenea dovleac decit la televizor. Nicusor Alistar are 63 de ani, este asistent medical la Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Judetean Bacau, si spune ca practica agricultura doar ocazional, cind timpul ii mai permite. Si localnicii sint uimiti de ceea ce au vazut. “La mine, dovlecii au maximum trei kile. Este uimitor cum a putut creste asa de mare, mai ales ca a fost seceta tot anul “, spune o femeie.
Sugubat din fire, Nicusor Alistar zice ca, desi este un dovleac porcesc, ar hrani binisor cu el o armata de politicieni. Din pacate, tot din cauza secetei, dovleacul nu a facut decit citeva seminte, la care proprietarul tine ca la ochii din cap, si pe care le-a scos dupa ce a taiat uriasul cu o drujba. Mezinul insa, cel de 38 de kilograme, va avea o soarta mai buna si il va primi in dar nepoata lui Alistar, ca sa-si faca cel mai frumos felinar de Haloween. (Carmen Popa)
Lasă un răspuns