(duminică, ora 17.00, Digi Sport 2)
Greul nu s-a terminat odată cu promovarea în EHF.
Formația pregătită de Eliodor Voica va avea un meci greu la Timișoara, în fața unei echipe extrem de ambițioase și care în acest sezon a înregistrat un progres remarcabil. La fel ca anul trecut, echipa bănățeană are o apărare foarte bună, dar și-a îmbunătățit considerabil și jocul în ofensivă. Până acum, Poli a câștigat meciurile cu Reșița, Tg. Jiu și Ploiești (ultimul în deplasare, acolo unde Știința a pierdut), și a pierdut cu scoruri strânse la București (cu CSM) și Turda.
De partea cealaltă, Știința și-a îmbunătățit foarte mult moralul după victoriile cu Ystads și, implicit, calificarea în turul 3 al Cupei EHF. În continuare, Eliodor Voica se va baza doar pe Fane Grigoraș între buturi, Tevazdze și Liszkai fiind în continuare accidentați. Alți jucători indisponibili nu sunt, dar Dospinescu, Ghiță și Bondar au mici probleme în urma unor accidentări mai vechi. Antrenorul Științei este conștient de dificultatea partidei de la Timișoara: „Va fi un altfel de meci. Jucăm contra unei echipe bune, pe terenul său, în condițiile în care am disputat două partide epuizante contra sudezilor. La Timișoara am avut mereu meciuri grele. Desigur, ne dorim mult victoria și sper ca jucătorii mei să-și dovedească profesionalismul”.
După această etapă va urma o pauză de campionat, din cauza programului echipei naționale, angrenată în preliminariile CM. Pentru Știința nu va fi însă vacanță, deoarece o parte dintre jucătorii săi sunt în lotul reprezentativ, iar Eliodor Voica este chiar selecționerul naționalei României.
Etapa VI: HC Odorhei – U Bucovina Suceava, U Politehnica Municipal Timișoara – Știința Municipal Dedeman Bacău, Dinamo București – CSM Ploiești, U Transilvania Cluj – Energia Lignitul Pandurii Tg. Jiu, HCM Constanța – Potaissa Turda, CSM București – CS Caraș-Severin.
Clasament
1. HCM Constanța 5 5 0 0 144-104 10
2. CSM București 5 4 0 1 158-129 8
3. Potaissa Turda 5 4 0 1 165-137 8
4. CS Caraș-Severin 5 3 0 2 125-111 6
5. Știința Municipal Dedeman Bacău 5 3 0 2 137-129 6
6. U Politehnica Municipal Timișoara 5 3 0 2 122-115 6
7. HC Odorhei 5 3 0 2 159-159 6
8. U Bucovina Suceava 5 2 0 3 142-146 4
9. Energia Lignitul Pandurii Tg. Jiu 5 2 0 3 123-131 4
10. CSM Ploiești 5 1 0 4 142-156 2
11. Dinamo București 5 0 0 5 124-166 0
12. U Transilvania Cluj 5 0 0 5 108-166 0
Etapa VII (sâmbătă, 10 nov.): CS Caraș-Severin – HC Odorhei, Potaissa Turda – CSM București, Energia Lignitul Pandurii Tg. Jiu – HCM Constanța, CSM Ploiești – U Transilvania Cluj, Știința Municipal Dedeman Bacău – Dinamo București, U Bucovina Suceava – U Politehnica Municipal Timișoara.
Lasă un răspuns