De la luna la luna, tot mai multi bacauani isi reclama angajatorii la Inspectoratul Teritorial de Munca (ITM). Daca in primele luni ale anului, institutia inregistra in medie 50-60 de petitii, in ultima perioada, lunar, ajung pe masa inspectorilor cite 70-80. „In noiembrie au fost primite 80 de sesizari, 57 fiind solutionate, iar din ianuarie pina in prezent, s-au inregistrat peste 740 de reclamatii”, a declarat Haralambie Irimiescu, inspector sef ITM Bacau. Peste 500 de bacauani au solicitat rezolvarea unor probleme precum neplata unor drepturi banesti. „Este vorba despre salarii, bani pentru concedii de odihna sau concedii medicale si sporuri”, a mai spus Irimescu. Alte reclamatii au vizat incetarea abuziva a Contractului Individual de Munca, neacordarea preavizului legal de catre angajator, neincheierea Contractului de Munca in forma scrisa sau refuzul angajatorilor de a elibera diverse adeverinte privind drepturile banesti din urma, pentru recalcularea pensiilor. Potrivit conducerii ITM Bacau, de la inceputul anului au fost solutionate 731 din cele 743 de sesizari, restul fiind inca in curs de rezolvare. (Madalina ROTARU)
Lasă un răspuns