Niciodata n-am avut vreun resentiment fata de animale, fie ele salbatice sau domestice. Le iubesc si le respect deopotriva, fiindca ne sint de ajutor, cu sau fara voia lor, cu sau fara stiinta lor. Ciinii, mai ales, se dovedesc niste animale afectuoase, destepte, usor de dresat, increzatoare in om pina la sacrificiu. Oamenii sint moralmente mai salbatici si mai daunatori decit necuvintatoarele. Filosoful englez Hobbes merge pina acolo incit sustine ca „Omul este lup pentru om” (Homo homini lupus est). Adica, fiara. Are dreptate. Din cind in cind, hingherii aduna dintre blocuri ciinii matrasiti din alte localitati sau inmultiti peste masura de crescatorii de ocazie, de asa numitele suflete caritabile. Observa si ei (mai ales pe Aleea Parcului) cind numarul ciinilor ia proportii ingrijoratoare. Doar au sediul la citeva sute de metri.
Citeva tate isterice dau vina pe mine, crezind ca eu voi fi fiind nu stiu ce mare mahar prin tirgul asta. Noaptea imi taie cauciucurile la masina, imi arunca cu noroi in geam, imi pun murdarie sub pres, ceea ce nici cel mai rau si mai inversunat ciine n-ar face. Nici n-ar pune manele cu boxele scoase pe geam si cu decibelii la maximum. Ca omul se tunde, ca poarta ochelari, ca tine discursuri, dar il asasineaza pe semenul sau cu nesimtirea, izbutind sa faca din asta o valoare morala – ceea ce nu face ciinele – dovedeste ca omul nu-i deloc comportamental superior ciinelui. Ca femeia isi vopseste parul si unghiile, dar arunca gunoiul pe geam, iar ciinele nu, nici asta nu inseamna o evolutie ascendenta in favoarea femeii. O baba tehuie – imbelsugat sulemenita – a facut culcus unei haite de ciini chiar sub geamul meu. Sa ma latre noaptea pe mine, nu pe ea, care locuieste la alt bloc.
Am intelegere pentru oamenii care simt o nevoie induiosatoare de a recupera sentimente pierdute. Nu ma grabesc, insa, a lua citeva schimbari contextuale de viata drept mutatii de caracter. Unii cresc ciini din dorinta de a-si revarsa afectiunea asupra altor fiinte decit asupra oamenilor, care-i ignora sau de care s-au insingurat. Altii, fiindca vor sa-si refaca un portret decent in proprii lor ochi, iar altii fiindca vor sa cistige vinzind catei.
Prin enumerarea unor asemenea motivatii, nu vreau sa pun la indoiala buna-credinta a celor ce-si gospodaresc din asta o rigoare morala si nici sa exclud existenta unor indemnuri mai nobile. Nu transferati, insa, domnilor si doamnelor, asemenea motivatii in dauna altora, inmultind haita comunitara si murdarind zilnic peisajul cu resturi de mincare si peturi taiate, umplute cu zoaie. Faceti-o la dvs acasa, daca vreti sa va dovediti voua insiva grija fata de soarta animalelor vagaboande! Refuz sa cred, ma doare sa cred, ca evolutia spre care a apucat omul este una voluntara. Vreau sa-mi inchipui ca-i o moda, ca e destinul speciei canine, ca sa scap, prin asta, lumea de raspunderea celor pe care le face.
Numai sa nu protesteze cainii!
Vasile PRUTEANU
Lasă un răspuns