Vernisajul expoziției a avut loc la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu”.
Ștefan POPA
Săptămâna aceasta, Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” din Bacău, a găzduit, cu ocazia Zilei Naționale a României, vernisajul expoziției „Eroul Necunoscut – simbol al eroismului național”. Evenimentul a fost organizat de Consiliul Județean Bacău, în colaborare cu Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” – Filiala Bacău. Eroul necunoscut este simbolul martirajului și al jertfei de sine, o emblemă a eroismului colectiv și însumează pe toți cei aproape 80.000 de soldați morți în Primul Război Mondial în luptele de pe văile și dealurile Moldovei. Istoria Eroului Necunoscut al României, ca instituție reprezentativă a eroismului românesc, își are originea în anul 1923, de la luptele purtate la Mărășești. Acesta fost desemnat dintre zece sicrie cu eroi necunoscuți aduse de pe toate fronturile importante din țară, de către copilul de trupă Amilcar Săndulescu.
„Cu nume sau fără nume, toți cei căzuți în lupta pentru apărarea țării sunt eroii noștri. Ei s-au adus pe sine jertfă neamului românesc și pentru acest fapt biserica îi cinstește în egală măsură, acordându-le cinstea pe care o merită”, a transmis prefectul Claudiu Șerban. Evenimentul a fost completat cu programul artistic susținut de Fanfara militară a Garnizoanei Bacău. La vernisaj au participat col. (r) Paul Valerian Timofte, președintele Filialei Bacău a Asociației „Cultul Eroilor”, comandanți de arme și cadre militare de la unitățile din Bacău, muzeografi autohtoni și bucureșteni, elevi și profesori.
Lasă un răspuns