Cursurile scolii din satul Tisa Silvestri al comunei Odobesti sint bulversate in aceste zile de disputa dintre doua tabere de parinti, cei ai elevilor din clasele I – IV si cei ai copiilor inscrisi in clasele V – VIII. La citeva luni de la inceputul anului scolar, conducerea institutiei de invatamint a decis sa-i mute pe elevii din primar la programul de dupa-amiaza, ca urmare a unor cereri facute de parintii gimnazistilor. „Domnul director ne-a informat ieri ca ciclul primar va invata dupa-amiaza, incepind de luni, ca asa a decis Inspectoratul, fara sa ne spuna ca decizia se aplica doar cu acordul nostru. Noi nu sintem de acord. Copiii nostri fac naveta, sint mici. Orele ar incepe abia la 13.30, ii rup ciinii, sint care au de mers si cite patru kilometri pe jos”, au reclamat ieri mai multi parinti ai elevilor din ciclul primar. Acestia au depus de dimineata la registratura ISJ o reclamatie scrisa si o inregistrare a sedintei in care directiunea Scolii din Tisa Silvestri a comunicat parintilor decizia luata.
Primarul se implica in stabilirea programului
Parintii s-au aratat revoltati ca in discutia privind soarta copiilor lor s-a implicat si Ionel Galatanu, primarul comunei Odobesti. Acesta s-a prezentat la sedinta cu parintii si le-a adus argumente pentru mutarea ciclului primar in programul de dimineata. „M-am dus pentru ca au venit mai multi cetateni la primarie sa reclame problema de la scoala”, a spus acesta.
„La clasele de gimnaziu nu se fac ore”
Fondul problemei pare a fi insa cu totul altul. Din cauza absentei unui microbuz scolar si a unor mijloace de transport pentru cadrele didactice navetiste din programul de dupa-amiza, orele de la extremitatea programului sint de regula sacrificate. „Dumneavoastra credeti ca va vreti binele copiilor, dar sa stiti ca va vreti un rau. Copiii dumneavostra o sa ajunga in clasa a V-a. La clasele V- VIII la ora actuala in comuna nu se fac ore, nu este microbuz si trebuie sa le dea drumul mai repede”, s-a adresat primarul Ionel Galatanu parintilor de la ciclul primar. Problema a fost confirmata si de conducerea scolii. „Domnul primar s-a sesizat ca nu se pot face ore pina la 5 – 6, de aceea le mai comprimam. 90 la suta din cadrele didactice de la gimnaziu sint navetiste, trebuie sa plece la ora 5. Cred ca parintii de la gimnaziu au draptate”, a declarat Grigore Rafaila, directorul Scolii cu clasele I – VIII Tisa Silvestri.
„Respect ordinul ministrului”
Conducerea inspectoratului Scolar Judetean Bacau spune ca exista un ordin de ministru potrivit caruia elevii din clasele primare si din cele terminale trebuie sa invete dimineata si ca acesta va fi respectat, daca nu exista intelegere intre parinti la nivelul comunei. „Daca parintii nu sint de acord, clasele primare ramin dimineata. N-am ce face. Cunosc situatia din comuna, stiu ca nu sint mijloace de transport cu care profesorii sa se intoarca in oras seara. Elevii de dupa-amiaza mai chiulesc de la ore sa nu innopteze prin padure. Am inteles ca si Politia spune ca exista un risc ca fetele de clasa a VIII-a sa fie atacate prin padure. Sint mai multe probleme. Cred ca exista si o rica intre invatatori si profesori”, a declarat Brindusa Popescu, inspector scolar general adjunct al Inspectoratului Scolar Judetean Bacau.
cititor a zis
Cand functiona scoala cu clasele I-VIII la Odobesti, alta era situatia.Si nivelul de pregatire al elevilor era superior , si cadrele didactice faceau usor naveta. Si controalele de la Inspectoratul scolar erau dese si eficiente ! Acesta este efectul scaderii natalitatii in localitatile cu acces facil la mijloacele de comunicare si de circulatie (localitati „de centru”,cu famili de oameni seriosi si gospodari. La Tisa Silvestri prin specific, natalitatea a fost mereu ridicata si asta este rezultatul… Multumesc lui Dumnezeu ca nu a trebuit sa invat in acest sat si ca am invatat in satul meu natal, Odobesti, cu cadre didactice de prestigiu , carora le voi pastra mereu un meritat respect : d-na inv. Profira Andrei, d-nul inv. Petru Huiban(Dumnezeu sa-l ierte!), D-na prof.Maria Duta, d-nul prof.Adrian Bargu, d-nul prof.Pavel Cristea, d-na Elena Cristea, d-ra.prof. V.Bargu (actual d-na Mandrea ),d-nul Petru Chele(Dumnezeu sa-l ierte!).Va urez succes in rezolvarea problemelor si poate nu peste mult timp va reveni scoala acolo unde merita sa fie!
Lenutza Vatafu a zis
In sfarsit auzim si noi vorbe bune despre cadrele didactice deci mai sunt si oameni recunoscatori in lumea asta mare!
”’Cititorul”=autorul primului comentariu ar putut sa semneze sau omul se teme si cand adreseaza cuvinte frumoase ??? Am inceput sa ne temem si de umbra noastra ,vai de noi si de tzara asta !!!
Mariana Borcea a zis
Intampator cunosc zona dar nu stiu despre nici o padure pe drumul dintre Tisa si Odobesti. Pacat de copii ca participa la asemenea dispute in scoala.
Necunoscut a zis
Bine ,am inteles SATUL ODOBESTI A AVUT PROF. BUNI, DAR TISA A AVUT SI INCA ARE PROF. FOARTE BUNI!!
Pacat ca UNII parinti nu stiu sa-i pretuiasca!!
Necunoscut a zis
Bine ,am inteles SATUL ODOBESTI A AVUT PROF. BUNI, DAR TISA A AVUT SI INCA ARE PROF. FOARTE BUNI!!
Scandalul trebuie sa inceteze!AMBELE SATE AU PROF. BUNI.DAR CEA
mai vina o au elevii pt. ca daca un prof. este corect atunci acel prof. E CLASIFICAT CA FII „PROST”
un fost profesor a zis
sunt profesori foarte buni la Scoala Tisa Silvestri,profesori tineri,calificati care isi fac meseria de dascal.Nu ei si nici copii nu sunt de vina pentru ce se intimpla.Totul a fost planificat de catre cei ce conduc comuna si scoala.Altfel nu se explica de ce pe lista necesarului de microbuze pentru scolari de la Inspectoratul scolar Bacau nu apare si comuna Odobesti.Pentru ca acei copii din Odobesti care invata la Tisa ,din cauza distantei pe care o parcurg, pe jos,la diferite ore ale zilei,sunt nemultumiti,nu din cauza profesorilor.Ori aceasta problema este o problema de management ,foarte bine planificata de cei ce conduc comuna si scoala.Inca din anul 2005 de cand s-a infiintat comuna Odobesti era necesar un microbuz,dar din anul 2005 si pana in anul 2008 dupa alegeri,copii au fost adusi la scoala cu micobuzul de la Centrul de copii Odobesti,ceea ce a incetat odata cu indeplinirea visului ,S-au vazut alesi,nu mai ce cauta la poarta parintilor pana in anul 2012.Au dat START la birfe si la cearta(ma refer la cei ce conduc),au avut grija sa dea vina pe profesori sau pe invatatori,fiindca la asta se pricep cel mai bine.Pacat de parinti ca s-au lasat mintiti,pacat de copii ca sunt cei ce sufera ,pacat de profesori ca nu meritau asta,pacat de invatatori ca sunt priviti drept „oaie neagra” doar pentru ca au vrut ca cei mici sa nu adoarma in timpul orelor(de la 12:00 la 16:00″.Pact ca domnul director nu vrea sa respecte legea si pentru faptul ca Inspectoratul scolar numeste directori(asa cum e cazul) la preferinta primarului si nu sunt atestati sau stiu si eu ,sa sustina un concurs,sa fie un bun manager,un bun exemplu.
nu conteaza a zis
e foarte rusinos tot ce sa intamplat la aceasta scoala.chiar eu comentez faptul ca in scoala aceasta trebuie putina ordine.
nu conteaza a zis
domni profesori au cu ce face naveta intre bacau si tisa-silvestri este microbuz la 11,30din bacau si seara din tisa-silvestri la 18,15 deci au cu ce face naveta.primarul vrea sa-si apere interesele din aceasta cauza nu vrea sa se desfiinteze scoala de la odobesti,sa vedeti scoala de la tisa cu s-a modernizat va spune cineva care a vazut,sau facut lucrari de renovare si inca se lucreaza