De citeva zile, boxerii bacauani au intrat in cantonament. Roli Gavril, Costica Bejenariu si fratii Sandu sunt cei patru pugilisti de la SCM Bacau care au intrat intr-un program centralizat de pregatire. „Citeva zile am facut acomodarea la efort. Acum am intrat intr-o altfel de pregatire pentru ca deja bate la usa prima competitie oficiala din acest an. De pe 14 februarie ne vom muta la Iasi, la Cupa României pentru seniori”, a precizat antrenorul Relu Auras. Boxerii sunt cazati la complexul sportiv ce apartine de DSJ Bacau.
In asteptarea Mondialelor din Italia
Cea mai importanta competitie pe anul in curs o reprezinta Campionatele Mondiale de la Milano (Italia), din perioada 29 august – 9 septembrie. „E intrecerea care ne intereseaza cel mai mult. Avem de luat o revansa dupa Mondialele de la Chicago. Cred ca si Roli isi doreste acest lucru”, a mai adaugat antrenorul bacauan. Inainte de Mondiale, boxerii bacauani vor avea o ultima verificare la Campionatele Nationale, intrecere ce ar putea fi gazduita de Bacau in perioada 27 iulie – 2 august.
Calendarul boxerilor bacauani in 2009
19-23 martie, turneu in Serbia
4-10 mai, „Centura de Aur” – Constanta
27 iulie – 2 august – CN seniori – Bacau sau Arad
29 august – 9 septembrie – CM Milano (Italia)
24-27 septembrie – Cupa Uniunii Europene – Neistadt (Austria)
(Cristi SAVA)
Lasă un răspuns