– bacauanca va beneficia de o bursa pe o perioada de patru ani
ATLETISM: Noaptea trecuta, atleta bacauana Andreea Patrasc a plecat spre Bucuresti, acolo unde astazi va urca in avionul care o va duce in Statele Unite ale Americii. Motivul pentru care campioana nationala de la Sport Club Municipal Bacau paraseste tara este unul cit se poate de intemeiat: a prins o bursa de studii la Kent State University din Ohio. Cursa aeriana catre America va incepe la ora 8:20, cu escale la Londra si New York, in drumul spre Ohio.
Ieri dimineata, Andreea Patrasc a efectuat un ultim antrenament, al sezonului de iarna, la sala de atletism din Bacau. „Voi merge la studii la Universitatea Kent din Ohio. Bursa primita, una pe durata a patru ani, include si sportul. Voi hotari, in vara, daca voi ramine in State acesti patru ani. Este clar ca nu voi intrerupe, daca treaba va merge bine. In caz contrar, voi reveni acasa. Din cite mi s-au spus, am asigurate cazarea, masa si studiile pe cheltuiala Universitatii. Voi putea sa particip, ca sprtiv, la concursurile inter-universitare. In vacanta de vara voi veni, oricum ar fi, in tara pentru a participa la Campionatul National, in prima faza. Daca voi fi selectionata in lotul national, ceea ce imi doresc din tot sufletul, voi alerga si la Campionatele Europene”, a spus atleta bacauana.
Pentru cine nu stie, Andreea Patrasc, al carei antrenor este Maria Hagima, este specialista in proba de 400 metri garduri, dar se descurca foarte bine si la 400 metri plat si alte probe de viteza. In 2008 a ocupat locul al 6-lea intre sportivii din judet, conform clasamentului alcatuit la Directia pentru Sport a Judetului Bacau. Rezultatele din 2008: locul al II-lea la Campionatele Internationale ale Romaniei, locul I si locul al II-lea la Campionatul Balcanic al seniorilor, doua locuri III la CN tineret, in sala, doua locuri I la CN seniori si tineret, in sala, doua locuri III la CN seniori si tineret in aer liber.
Acum trei ani, Patrasc primise o bursa la vestita Universitate Harvard. „Mi-au oferit cazare si masa, dar trebuia sa-mi platesc eu studiile. Nu aveam banii necesari si de aceea am refuzat. Acum mi s-a oferit o alta posibilitate, pe care o astept de cind cu Harvard-ul. M-a ajutat foarte mult Adrian Gioroaie, un antrenor roman stabilit acolo si caruia ii multumesc. La Kent University voi avea toate conditiile de care am nevoie. Promit ca nu voi sta degeaba. Imi voi vedea si de carte si de sport. Trebuie sa le raspund cu aceeasi moneda, cel putin, celor care au avut si au incredere in mine si care m-au ajutat si ma ajuta. Sa ne vedem sanatosi si bucurosi!”, a transmis Andreea Patrasc. (Marius AMBROZIE)
Lasă un răspuns