CSM Bacău 2010 organizează, pentru a treia oară în numai doi ani, Campionatul Național de Tir cu Arcul. După edițiile Indoor și Outdoor pentru copii și juniori de anul trecut, clubul și-a asumat responsabilitatea găzduirii unuia de nivel superior: Campionatul Național de Tir cu Arcul Indoor pentru Seniori și Juniori I (17-18 ani). Concursul se va desfășura în perioada 1-3 februarie, în Sala de Sport „Viorel Grigore” a Colegiului Național Pedagogic „Ștefan cel Mare” Bacău.
„Este o premieră pentru Bacău, iar importanța competiției reiese și din faptul că dintre câștigători se va face selecția sportivilor care vor reprezenta România la Campionatele Europene Indoor din Polonia, de la finele lunii februarie 2013”, a declarat Gabriel Lupu, președintele CSM Bacău 2010.
În calificări, arcașii vor avea de tras câte două serii a 30 de săgeți, de la o distanță de 18 metri. Vor urma semifinalele și finala.
Va fi o încercare importantă și pentru sportivii de la CSM Bacău 2010. Deși aflați la vârsta juniorilor II, ei vor participa în concurs la o categorie superioară.
Antrenorul lor, Geanina Ivu Vlad, încearcă prin aceasta să-i pregătească din timp cu emoțiile unui concurs de nivel superior, care presupune parcurgerea mai multor etape.
Având în vedere interesul pentru acest campionat, la Bacău se așteptă să participe un număr record de arcași.
Ca și anul trecut, CSM Bacău 2010 va organiza această întrecere sportivă împreună cu Federația Română de Tir cu Arcul și va putea conta pe sprijinul altor două cluburi băcăuane cu secții de profil, CS Arena 2011 și Saga. (www.csmbacau2010.ro)
Lasă un răspuns