Aproximativ 500 de persoane au absolvit cursurile de inițiere/reîmprospătare în acordarea primului-ajutor în 2012
Totodată, alți 25 de voluntari au urmat cursuri gratuite de prim ajutor. În luna decembrie, 148 de persoane au absolvit cursul de prim ajutor de bază, cu recunoaștere europeană. În sezonul estival, prin intermediul proiectului „Primul-ajutor pe litoral”, în anul 2012, 81 de tineri din tabăra Youth Hostel din Eforie Sud și 108 de tineri din cadrul Centrului de Agrement 2 Mai, au beneficiat de servicii de acordare a primului-ajutor, asigurate de către echipaje formate din doi voluntari și un cadru medical responsabil (asistent medical).
Totodată, tot în perioada verii, pe ștrandul Letea, Crucea Roșie Bacău a oferit servicii de prim ajutor contractate de Primăria Bacău. „Cele mai întâlnite accidentări au fost plăgile, insolațiile și traumatismele. Echipajele noastre au acordat manevrele necesare de prim-ajutor, oferindu-le sprijin și siguranță cetățenilor. În total, s-au înregistrat aproximativ 235 de intervenții”, a precizat directorul Crucii Roșii Bacău lt. col. ( r) Dan Marcel Babliuc. Bilanțul pe linie de prim-ajutor mai include și o intervenție, în vara trecută, pentru pasagerii unui autocar implicat într-un accident rutier de pe raza comunei Săucești. Astfel, voluntarii le-au oferit turiștilor din Belarus, aflați în acel vehicul, 40 de pachete alimentare, în vreme ce Serviciul de Ambulanță al Crucii Roșii Bacău i-a transportat la Spitalul de Urgență Județean Bacău. 20 de copii au fost consultați de către unul din medicii voluntari ai Crucii Roșii Bacău. (Florentin RADU)
Lasă un răspuns