Pina la incepurul acestui an, circulatia autovehiculelor era interzisa pa strada Victoriei din centrul orasului Tirgu Ocna, transformata in zona pietonala. Potrivit administratorului celor doua spatii comerciale situate pe strada respectiva, inchiderea circulatiei in zona a dus la obstructionarea accesului cetatenilor la magazin, drept pentru care a si strins semnaturi de la cei care solicita redeschiderea circulatiei pe str. Victoriei. Primarul Floarea Ivanof a instiintat consilierii locali ca au fost adunate 376 de semnaturi ale cetatenilor din zona, care cer deschiderea pietonalului, si a solicitat acestora solutionarea problemei prin hotarire de Consiliu Local. Unul dintre consilieri a propus mutarea barierei de la intersectia cu straduta care duce la gara, pina la autogara, pentru a mentine o parte din pietonal, intrucit orasul este statiune de interes national, ceea ce impune existenta unei zone pietonale. „Uite pietonalul, nu e pietonalul! Toate orasele care se respecta au un centru, un pietonal cu terase cochete si spatii amenajate doar pentru circulatia bicicletelor sau rolelor, dar la noi nu se poate, pentru ca intervin comerciantii, care au alta trecere la autoritati”, ne-a spus un localnic. In cele din urma, in sedinta de Consiliu Local, a fost aprobata deschiderea circulatiei auto pe strada Victoriei, pe tronsonul delimitat intre intersectiile cu strazile G. Enescu si E. Grigorescu, pina la finalizarea lucrarilor noului bloc ANL. Prin aceeasi hotarire, se interzice circulatia autovehiculelor cu un tonaj mai mare de 1,5 tone si se limiteaza viteza de circulatie la 30 km/ora.
Lasă un răspuns