Opt studenti de la Universitatea Bacau au ales sa-si efectueze stagiul de practica la Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Bacau. Astfel, incepind de ieri, timp de cinci zile, studentii – inscrisi la Facultatea de Litere, Relatii publice si comunicare – vor trece prin toate sectiile institutiei bacauane, pentru a intra in contact cu activitatea concreta a acesteia. „Pe 2009 este, deocamdata, prima serie de studenti practicanti. In fiecare an sintem solicitati si ne bucura acest lucru. Interesul viitorilor absolventi este foarte mare, lucru pe care-l constatam prin intrebarile pertinente pe care acestia ni le adreseaza de fiecare data”, a spus Daniela Balan, purtatorul de cuvint al AJOFM Bacau. Instruirea studentilor in cadrul agentiei contine atit parte teoretica, cit si practica, accentul cazind pe ultima parte. „Studentii sint invitati sa observe direct modul de lucru cu angajatorii si somerii”, explica Balan. La finalul stagiului, evaluarea practicantilor este facuta chiar de reprezentantii AJOFM Bacau. (Madalina ROTARU)
Lasă un răspuns