Pentru al doilea an consecutiv, Horia Brenciu a anunțat că porneşte împreună cu orchestra lui într-un amplu turneu naţional.
În cadrul turneului, care se va desfăşura în perioada 4 martie – 23 aprilie, artiştii vor concerta în 15 oraşe, 14 din ţară şi unul la Chişinău, în Republica Moldova. Fiecare oraş va avea parte de un spectacol inedit, potrivit fiecărui public, dar toate vor avea, printre multe alte surprize, un numitor comun: lansarea noului album “40”.
Şi pentru că mulţi s-au întrebat dacă va fi acelaşi spectacol ca anul trecut, Horia a dat şi explicaţiile de rigoare: “Ei bine, dragii mei, doar titlul spectacolului,, se păstrează, în rest, invitaţii, vestimentaţia, efectele, dar în special piesele din cadrul fiecărui show, se schimbă în proporţie de 95%. Turneu am vrut, turneu mi-am căpătat! Ce-ar fi spectacolul fără puţină emoţie, nu-i aşa? Sincer, abia aştept să vă văd!”, a declarat artistul pe pagina lui de Facebook.
Aşadar, primăvara lui 2013 începe, din punct de vedere muzical, cu Horia Brenciu şi HB Orchestra. Un show diferit, bazat pe idei muzicale noi, ce va oferi bucurie, dar care va cere în schimb din partea publicului mult dans, cântec şi… aplauze.
Noul show Horia Brenciu în Bacău va alvea loc miercuri, 6 martie, ora 20.00, la Teatrul de Vară „Radu Beligan”. Biletele se găsesc la casa de bilete a Teatrului de Vară, la Casa de Cultură a Sindicatelor, la Agenţia Teatrului Bacovia, în oficiile Poştei Române semnalizate Bilete.ro şi online pe vandbilete.ro, bilete.ro, eventim.ro, myticket.ro. În funcţie de categorie, biletele se pot achiziţiona la preţurile de 100, 80 si 60 de lei.
Ca la toate evenimentele de ținută, Ziarul de Bacău va fi partenerul media cel mai important și va oferi invitații cititorilor săi.
Lasă un răspuns