Imagini cu gospodine sau soți ai acestora ducînd în fiecare dimineață găleata la containerul din fața blocului vor putea fi văzute din ce în ce mai rar în municipiul Bacău. Asta pentru că găleata în care se adună de-a valma gunoiul menajer, hîrtiile și deșeurile din plastic va trebui înlocuită de saci speciali în care să fie adunate, selectiv, toate deșeurile din gospodărie. Adică într-un sac să fie depozitate hîrtiile, în altul bidoanele de platic și în celălat restul deșeurilor de prin casă. Lansate pînă acum doar la nivel declarativ, toate programele referitoare la depozitarea și reciclarea deșeurilor impuse de Uniunea Europeană încep să fie puse și în practică. Este și cazul programului „Să reciclăm hîrtia”. Un nou pas în aplicarea acestui program a fost făcut, ieri, la Bacău, prin aciziționarea de către firma Soma a unui număr de o sută de eurocontainere ecologice pentru depozitarea maculaturii și deșeurilor din hîrtie. „Este vorba de un parteneriat între Consiliul local, Inspectoratul de Protecție a Mediului și societatea noastră. Cheltuielile legate de achiziționare a acestui prim lot de eurocontainere produse de firma germană Schäfer se ridică la 1,28 miliarde de lei. Alte o sută de containere vor sosi în Bacău peste cîteva zile și se vor alătura, astfel, celor 700 de europubele speciale ce sînt destinate tot colectării de maculatură”, ne-a declarat ieri Constantin Șoșu, directorul firmei Soma.
Viceprimarul Dragoș Benea a precizat că investiția legată de achiziționarea acestor containere speciale va fi suportată din mult discutata taxă de salubritate. „Acțiunea face parte dintr-un program propus de UE și lansat de Ministerul Apelor și Protecției Mediului sub denumirea «Să reciclăm hîrtia». Programul are drept scop principal salvarea pădurilor care, în ultimii ani, au suferit defrișări masive. Reciclarea materialelor refolosibile nu este un lucru rău, ea practicîndu-se în toate țările civilizate. Trebuie să fim conștienți că este primul pas spre diminuarea poluării. Consumul de hîrtie pe cap de locuitor crește tot mai mult și asta implică tăierea arborilor” ne-a declarat și Iulian Movilă, inspector șef în cadrul Inspectoratului de Protecție a Mediului Bacău.
Odată cu eurocontainerele pentru colectarea selectivă a maculaturii și deșeurilor din hîrtie, societatea Soma a mai achiziționat și cîteva containere speciale pentru colectarea deșeurilor din plastic. „Vom amenaja în municipiul Bacău cîteva spații speciale, unde vor fi amplasate containerele pentru depozitarea PET-urilor. Deținem acum o mașină de comprimare și balotare a deșeurilor din plastic, iar în cîteva săptămîni vom achiziționa și o instalație de măcinare a aacestora”, a precizat Constatin Șoșu. (E. SOLOMON)
Lasă un răspuns