Rămas singur în România din generația care a cucerit titlurile naționale la U14, U16 și U18, Teodor Marin (SCM Bacău) a participat la turneul FRT Pro F1 de la Cluj-Napoca (premii de 10.000 $), pornind din faza calificărilor, el fiind cap de serie nr. 10 al acestei faze. Marin (nr. 1408 în ierarhia ATP) a avut primul tur liber, după care a trecut cu 6-3, 6-0 de Vlad Corneliu Pop (Universitatea Cluj) și cu 4-6, 6-2, 7-5 de Alexandru Marasin (Select Suceava), pătrunzând pe tabloul principal. Din păcate, Teodor a nimerit acolo, în primul tur, cu un jucător mult mai experimentat, Benjamin Balleret (Monaco, nr. 608 în clasamentul ATP), de care a fost eliminat cu 6-0, 6-2.
„Marin va face facultatea în București, dar rămâne legitimat la noi”, ne-a informat Mihai Ciuntea, coordonatorul secției de tenis a SCM Bacău. „El va primi un wild-card pentru tabloul principal la turneul nostru de 15.000 $, care va începe pe 27 mai. Teo a mai participat anul acesta la câteva turnee în Turcia, fiind decis să avanseze în ATP. Deocamdată nu i-a reușit, dar sunt convins că va sparge gheața la un moment dat”, a mai spus antrenorul băcăuan.
Peter KELMANN
Lasă un răspuns