Băcăuanii care nu sunt salariați, dar vor să beneficieze de indemnizație de șomaj, inclusiv de toate drepturile prevăzute prin legislația în domeniu, se pot asigura facultativ în sistemul asigurărilor pentru șomaj.
Pot opta pentru astfel de contracte atât asociatul unic sau asociații ori administratorii care au încheiat contracte potrivit legii, cât și persoanele autorizate să desfășoare activități independente. Totodată, pot deveni asigurați și membrii asociației familiale, băcăuanii care lucrează în străinătate, conform legii, alte persoanele care realizează venituri din activități desfășurate potrivit legii și care nu se regăsesc într-una dintre situațiile amintite.Toate aceste persoane pot încheia contract de asigurare pentru șomaj cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bacău.
Condițiile cerute sunt vârsta minimă de 18 ani și să fie asigurate în sistemul public de pensii și în sistemul asigurărilor sociale de sănătate. De reținut că venitul lunar pentru care se pot asigura trebuie să fie cuprins între salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, stabilit potrivit legii, și echivalentul a de cinci ori câștigul salarial mediu brut, stabilit potrivit legii, în vigoare în luna pentru care se plătește contribuția la șomaj. Potrivit AJOFM Bacău, în luna iunie, la nivelul județului erau înregistrați în total 12.954 de șomeri, în scădere cu aproape opt la sută (240 de șomeri mai puțin) față de luna precedentă când erau 13.191 de băcăuani aflați în căutarea unui loc de muncă.
Din totalul șomerilor de luna trecută, aproape 4.900 erau femei, reprezentând aproximativ 37 la sută. În plus, din totalul șomerilor înregistrati, doar 4.590 primeau indemnizație de șomaj. Luna trecută, 1.761 au ieșit din evidențe AJOFM pentru că și-au găsit de lucru ori a expirat termenul de acordare a indemnizației de șomaj sau termenul de 6 luni prevăzut pentru acordarea serviciilor de informare, consiliere și mediere pentru cei care nu au avut dreptul să primească indemnizație de șomaj. În acest context, valoarea ratei șomajului pe luna iunie în județul Bacău a fost de 5,83 la sută, față de 5,94 la sută în luna mai. (Florentin RADU)
Lasă un răspuns