Procesul ofițerului de poliție care a dat în judecată Inspectoratul de Poliție al Județului (IPJ) Bacău ar putea fi strămutat de la Tribunalul Bacău la Curtea de Apel. Subinspectorul Bogdan Bibire a acționat în instanță IPJ după ce a fost trimis în fața Comisiei de Disciplină și penalizat cu 10 % din salariul pe două luni, pentru implicarea sa într-o altercație petrecută la sfîrșitul anului trecut, pe raza comunei Ungureni. Polițistul s-a adresat instanței, solicitînd anularea sancțiunii și obligarea IPJ la restituirea reținerilor bănești și reanalizarea calificativului acordat pentru activitatea sa din cursul anului 2002.
Subinspectorul Bibire reclamă că dispoziția de trimitere în fața Comisiei de Disciplină, întocmită pe 7 noiembrie 2002, încalcă prevederi regulamentare. „Consider dispoziția ca abuzivă, mai ales că am solicitat în numeroase rînduri și pe toate căile suspendarea acestei activități pînă la soluționarea dosarului penal de către Parchetul de pe lîngă Curtea de Apel”, a precizat polițistul într-o notă adresată instanței. Dispoziția IPJ menționează că ofițerul „a fost implicat într-o altercație cu Pîrgaru Daniel, lovindu-se reciproc”. În procesul său cu Pîrgaru, instanța a decis scoaterea polițistului de sub urmărire penală, constatînd că lovirea nu a fost comisă de ofițer. Bogdan Bibire a reclamat și nerespectarea termenului regulamentar de trei zile, dispoziția fiind emisă cu întîrziere.
Inspectoratul de Poliție al Județului Bacău așteaptă sentința instanței. „Așteptăm soluționarea acestui dosar de către instanță. Judecătorul este suveran în asemenea cazuri. Va da o soluție, care va fi cea justă, deoarece instanța are datoria și capacitatea să soluționeze cauzele conform legii”, a precizat Carmen Șova, ofițer responsabil cu activitatea de relații publice în cadrul IPJ Bacău. Decizia finală în acest caz va aparține instanței. (Codrin POP)
Lasă un răspuns