Premiera la Darmanesti. Scoala cu clasele I – VIII nr. 3 si Gradinita numarul 3 – Centrul de Documentare si Informare „Al.I.Cuza” din localitate organizeaza in perioada 17 august – 1 septembrie 2009, in premiera, cursuri de vara pentru copiii inalt abilitati, coordonate de educatoarea Maria Antohe. Scoala si Gradinita de vara din Darmanesti are un program diversificat care stimuleaza comunicarea, jocul interactiv, cunoasterea, autocunoasterea si creativitatea. Organizatorii urmaresc ca participantii sa-si dezvolte capacitatea de a scrie, a citi si efectua calcule matematice. Copiii primesc de asemenea informatii de ecologie si protectia mediului, educatie rutiera, educatie pentru viata si sanatate, sint initiati in utilizarea calculatirului si a unui program de nvatare a limbii engleze. „Este o buna ocazie pentru noi, in calitate de coordonatori ai unui proiect educativ specific vacantei de vara sa ne implicam in desfasurarea unor activitati cu caracter extracurricular. In acest context incercam sa cunoastem cit mai bine preocuparile colegilor din judet”, a declarat prof. Gabriel Stan, director al Casei Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacau. Scoala si Gradinita de vara de la Darmanesti sint organizate in parteneriat cu alte institutii din localitate: Scoala cu clasele I – VIII nr. 2, Gradinitele nr. 1, 2 si 4, Grupul Scolar Industrial Constructii de Masini, Primaria si Consiliul Local, Politia orasului, Congregatia „Surorile Carmelitane” ale Sfintei Tereza – Torino si Parohia Romano – Catolica. (Laura HUIBAN)
Anonim a zis
Bravo!!!