Onestenii au luat cu asalt parcul central al orasului, acolo unde s-a desfasurat noua editie a Festivalului Verii, in zilele de vineri, simbata si duminica. Numarul mare de participanti, apreciat la 15 – 20.000 sau chiar 30.000, dupa unii, s-a datorat vremii frumoase din week-end si programului artistic bogat, dar si crizei economice, care a diminuat veniturile oamenilor, iar acestia nu si-au mai permis concedii prin statiunile din tara sau prin strainatate. Primarul din Onesti a apreciat ca tot un efect al crizei economice a fost si prezenta unui numar foarte mare de agenti economici, nu doar din oras si din Bacau, Tirgu Ocna si alte localitati din judet, ci si din Satu-Mare, Piatra Neamt, Tirgu Mures si alte zone ale tarii. Pentru ca volumul vinzarilor le-a scazut in ultima vreme, agentii economici au considerat ca Festivalul Verii din Onesti reprezinta o noua oportunitate pentru a-si comercializa produsele, motiv pentru care ei au venit in numar mare in municipiul de pe Trotus. Printre atractiile festivalului de la Onesti s-a numarat, in primul rind, programul artistic incarcat si diversificat, pe gustul tuturor categoriilor de spectatori. Un rol important l-au avut artistii din municipiu, care au sustinut mai bine de jumatate din intregul program, in timp ce invitatii din tara au evoluat doar in partea a doua a programului, incepind de la orele 20,00 – 20,30. Spectacolele zilnice au fost deschise de fanfara municipiului, dirijata de maestrul Eugen Bertea, dupa care au evoluat copiii pregatiti la scoala pe care acesta o coordoneaza, printre care Ioana Mersoiu, Mara Suditu sau Denisa Axinia. Pe scena au urcat si dansatorii de la trupa Symbol, din cadrul scolii de dans “GCMC” Onesti, campioni mondiali la Sanremo, dar si alti solisti pregatiti la Casa de Cultura, cum ar fi Iuliana Iga, Iustin Gondos sau Teodora Dumbraveanu. Dintre artistii adulti din Onesti, de mare succes s-au bucurat Florin Popa, Romeo Ifrim si Lica Chitcan, acesta din urma evoluind impreuna cu Mihai Teleaga, din Tirgu Ocna.
Alexandra Ungureanu si Mircea Baniciu i-au incintat pe onesteni
Dintre trupele sosite din tara, Akcent si Ride au cintat in prima seara si au avut mare priza la public. “Succesul trupelor Ride si Akcent s-a datorat faptului ca au mai cintat si la alte editii ale festivalului de la Onesti, unde si-au facut deja un mare numar de fani”, a apreciat Nicu Pirvu, unul dintre organizatorii programului artistic si prezentator al spectacolelor din parc. A doua zi de festival s-a incheiat cu spectacolele sutinute de trupa Autentic, apoi Mircea Baniciu si Vladi Cnejevici, dupa care a urmat Alexandra Ungureanu si Crush. “A fost exceptional”, ne-a spus Mircea Baniciu, dupa terminarea concertului, care a fost foarte bine primit de publicul spectator. “Sint putin emotionata, pentru ca e prima data cind concertez la acest festival, in aer liber, in fata spectatorilor din orasul meu”, ne-a declarat Alexandra Ungureanu, inainte de a urca pe scena. Duminica, festivalul s-a incheiat cu spectacolele sustinute de ansamblul Busuiocul, Matilda Pascal Cojocarita si trupele Banditos si Fly Project, insa multi onesteni au ramas prin parc pina spre dimineata si au petrecut sub corturile amplasate de restaurantele din oras.
Lasă un răspuns