Cei 100 de elevi ai Scolii Nationale a Agentilor de Penitenciare din Tirgu Ocna (SNPAP), alaturi de cadrele unitatii, au ocazia de a participa miine, 11 septembrie, la un eveniment inedit, prilejuit de lansarea editiei a III-a a volumului „Confesiunile unui gardian”, in prezenta autorului Ioan Chertitie. In periplul sau prin penitenciarele tarii, Ioan Chertitie revine pentru a doua oara la Tirgu Ocna, dupa ce la inceputul lunii august si-a lansat volumul si la Penitenciarul Spital din localitate. Autorul, fost subofiter la Penitenciarul Baia Mare, va prezenta celor prezenti la sediul unitatii aspecte din experienta sa acumulata pe parcursul celor 10 ani de activitate (1982-1992), ca martor al unor evenimente ce i-au schimbat, de-a lungul anilor, mentalitatile si atitudinea. Cartea, o adevarata spovedanie publica a autorului, prezinta lumea cruda a violentelor si abuzurilor care au afectat personalitatea umana, in perioada regimului comunist. Prin publicarea volumului „Confesiunile unui gardian”, autorul continua sa transmita un mesaj exprimat in volumele precedente, „Sighet – Apelul calailor”, „Cosmar si mintuire” si „Deconspirarea”. In cadrul lansarii, vor fi prezentate si secvente din filmul documentar „Temnicerul”, inspirat din activitatea scriitorului Ioan Chertitie, care semneaza si scenografia filmului.
(Romulus Dan BUSNEA)
iulia tamas a zis
este un roman foarte frumos pe care asi dori sa il procur