Politistii din Onesti au organizat, la sfirsitul saptaminii trecute, doua actiuni pe linia protejarii populatiei impotriva unor activitati comerciale ilicite, care s-au desfasurat in tirgurile saptaminale din municipiu si din comuna Oituz. In oborul de la Onesti, au fost aplicate 10 sanctiuni contraventionale, in valoare de 3.650 de lei, iar printre cei amendati s-au numarat Razvan D. (18 ani, din Helegiu), care vindea butoaie fara documente legale (1.000 de lei amenda, conform Legii 12/1990), Vasilica B. (28 de ani) si Ionel O. (30 de ani), ambii din Homocea, care comercializau 12 porci pentru care nu detineau documente sanitar-veterinare (cite 500 de lei amenda, conform HG 984/2005). In tirgul din Oituz, s-au aplicat 9 sanctiuni contraventionale, in valoare de 2.400 de lei. Au fost amendati Ciprian S. (22 de ani, din Comanesti), care comercializa produse industriale fara a avea afisate preturile, si Florin G. (34 de ani, din Birsanesti), care vindea 6 porci fara documente sanitar-veterinare. (George MARTIN)
Lasă un răspuns