Centrul Regional de Ecologie (CRE) Bacau a prezentat, zilele trecute, in conferinta de presa, rezultatele Proiectului „Situl Natura 2000, «Lacurile de acumulare Buhusi – Bacau – Beresti»-actiune locala pentru patrimoniul natural european” derulat, prin finantare din Fondul pentru Mediu, in perioada 29. 09.2008 – 30.09.2009. Este vorba despre un proiect amplu, de informare si constientizare a populatiei din intreg judetul cu privire la importanta ariilor naturale de protectie speciala avifaunistica „Lacul Bacau II”, „Lacul Racaciuni” si „Lacul Galbeni” aflate in custodia CRE Bacau si ale carui rezultate, la ora de bilant, s-au dovedit a fi de succes. Concret, pe toata derularea proiectului, cu sprijinul voluntarilor CRE s-a reusit amplasarea a 25 de panouri informative in 25 de institutii publice din judet – primarii si scoli – din care trei in mediul urban si alte 22 din localitatile riverane ariilor de protectie. Acestea prezinta date referitoare la importanta zonelor, reteaua europeana „Natura 2000”, patrimoniul natural, precum si extrase din regulamentul de functionare a ariilor. Totodata, au fost realizate peste 9.000 de pliante informative, distribuite in comunitati, categoriilor diferite de populatie – elevi, autoritati publice, pescari sportivi, vizitatori etc. „S-au desfasurat ore de ecologie in scoli, iar o prima concluzie dupa derularea proiectului este tocmai aceea ca astfel de actiuni sint foarte bine primite aici, elevii fiind ancorati in realitatile acestor locuri si cunoscind foarte bine inclusiv problema braconajului”, a spus Gabriel Gritcu, coordonatorul CRE Bacau. Alte sase panouri gigant de informare au fost amplasate pe ariile protejate, astfel incit trecatorii au la indemina toate datele necsare despre zone. Actiunile intreprinse in cadrul proiectului, din care nu au liupsit si cele de ecologizare, au culminat cu realizarea site-ului web www.naturabacau.ro, material ce ofera utilizatorilor posibilitatea de a se informa „la zi” cu privire la tot ce presupun ariile naturale protejate. In toate aceste activitati au fost implicati peste 30 de voluntari CRE Bacau, care, zi de zi, au actionat trup si suflet pentru implementarea proiectului, efectuind munci nu intotdeauna usoare si placute. „Ecologia nu inseamna doar curatenie, ci si sapa si tirnacop”, a declarat Gabriel Postolache, 17 ani, membru activ CRE Bacau. Valoarea finala a implementarii proiectului s-a ridicat la 38.600 lei, din care 90% finantare prin Fondul pentru Mediu. (Madalina ROTARU)
Lasă un răspuns