Asociatia „Sprijin pentru parinti” a iesit ieri in strada pentru a-i disciplina pe conducatorii auto. Este vorba despre o campanie de constientizare a importantei respectarii dreptului pietonului – persoana cu dizabilitati – de catre soferii din trafic, activitate desfasurata sub sloganul „Vreau sa circul in siguranta!”. „Evenimentul propriu – zis a constat in solicitarea adresata participantilor la trafic de a traversa strada, avind cimpul vizual limitat/acoperit sau folosind fotoliul rulant”, a spus psiholog Adriana Rosu, coordonatorul Asociatiei „Sprijin pentru parinti”. Campania face parte din seria de activitati ce se vor desfasura in cadrul Proiectului „Centrul de zi «Norocel» – sanse egale la ingrijire, crestere si educatie”, finantat de Consiliul Judetean Bacau. (Ramona IONESCU)
Lasă un răspuns