Ioan Nicoară sau Nicoară Potcoavă ne este cunoscut mai mult datorită romanului cu același nume al lui Mihail Sadoveanu. Era un bărbat falnic, iar cînd s-a întîmplat de a luat domnia Moldovei, era cam de 40 de ani. Avea o „statură impunătoare și înfățișare frumoasă, purtînd barbă lungă, după obiceiul domnitorilor moldoveni” și așa cum se știe de o forță herculeană. Rupea cu ușurință o potcoavă în mîini, fapt care a făcut să i se adauge și numele de „Potcoavă”. Frate cu Ioan Vodă cel Viteaz, asistă neputincios la uciderea mișelească a acestuia la Roșcani, în 1574. Nicoară Potcoavă încearcă în lunile august – septembrie 1577, împreună cu 330 de oameni conduși de hatmanul Șah și moldoveanul Topa, să cucerească tronul Moldovei. Nu reușește. Revine la sfîrșitul lui noiembrie același an și are noroc, înfrîngîndu-l pe Petru Șchiopul, devenind domn prin „voința țării”. Își menține tronul, punîndu-l din nou pe fugă pe Petru Șchiopul în lupta de la Dracolina, din 15 decembrie 1577. Dar nu reușește să obțină confirmarea Porții. Sultanul Murad al III-lea, furios, dădu poruncă în Transilvania și Țara Românească să se adune oști pentru a-l alunga pe Nicoară Potcoavă. Ștefan Bathory, noul rege al Poloniei, îl sfătuiește „prietenește” să se retragă de pe tronul Moldovei. Nicoară îl ascultă și pleacă în Polonia. La 1 ianuarie 1578, Petru Șchiopul intră în Iași ca domn. Începînd de acum, pentru Nicoară Potcoavă apare calvarul. Prin înșelăciune magnatul Seniatwski, paladinul Poloniei, care-i urmărea averea, îl prinde și-l închide. La 10 februarie 1578 este dus la Varșovia, în aprilie este transferat la cetatea Rawa, iar peste două luni este întemnițat la Liov. Și iată că, la 16 iunie 1578, se produce tragicul deznodămînt. Ușa temniței se deschide. I se aduce la cunoștință că este condamnat la moarte. Nu-i vine să creadă. Cu lanțuri la mîini și picioare este dus la eșafodul ridicat în Piața Mare din Liov. Un mare număr de soldați înarmați păzea eșafodul și încerca să potolească mulțimea adunată, care nu suporta o asemenea nelegiuire.
Aflăm din scrisoarea lui Filippo Tolducci, din 12 iulie 1578, despre ultimele cuvinte ale lui Nicoară Potcoavă adresate mulțimii din piață: „Sînt osîndit la moarte dar nu știu pentru ce, fiindcă nu cunosc să fi săvîrșit în viața mea vreo faptă pentru care ar trebui să sfîrșesc astfel. Știu bine că am luptat întotdeauna bărbătește și cavalerește, cu cinste, împotriva dușmanilor creștinătății. Nu cunosc nici un alt motiv, dar dacă eu sînt condamnat la moarte pentru că turcii cu plată, au cerut regelui vostru, supusul său, să facă acest lucru și regele a poruncit călăului să ducă treaba la bun sfîrșit, pentru mine n-are nici o însemnătate. Dar, țineți minte că nu va trece mult timp și cel care mă va ucide azi pe mine, v-ar putea ucide și pe voi și că făpturile voastre și cele ale regilor voștri vor fi duse la Constantinopol de îndată ce cel care plătește o va cere”.
Firește că cererea turcilor și aurul lui Petre Șchiopul au contribuit la condamnarea la moarte a viteazului Nicoară Potcoavă. O lovitură scurtă a securii călăului și capul lui Potcoavă se rostogoli. „Cînd călăul, după obiceiul vremii, arătă poporului capul sîngerînd pentru a arăta că dreptatea a fost făcută, un murmur de durere și de revoltă izbucni atît de violent încît, dacă nu s-ar fi asigurat o pază puternică, s-ar fi putut dezlănțui o revoltă, fiindcă soldații puseseră deja mîna pe archebuze”. Cu greu spiritele au fost liniștite, oamenii lui Potcoavă reușind să răscumpere și să depună capul și corpul în biserica ortodoxă din Liov. Amintirea crimei n-a fost uitată de poporul polonez. În arsenalul din Gdansk (1601 – 1605) se va așeza efigia din piatră a lui „Ioan Potcoavă”, la picioarele unei statui din piatră a unui oștean moldovean, în semn de omagiu pentru cinstitul și viteazul Ioan Nicoară Potcoavă. (Prof. Eugen ȘENDREA)
Lasă un răspuns