• pentru neglijență, mamei i s-a întocmit dosar penal
O fetiță în vîrstă de zece ani din satul Viișoara, comuna Tîrgu Trotuș, și-a luat lumea în cap deoarece nu mai suporta sărăcia de acasă. Cazul a fost adus la cunoștința polițiștilor din comună chiar de mama ei, Maria Păvălache, de 29 de ani, care luni a sesizat că fiica ei, Raluca, a plecat de acasă încă de sîmbătă. În jurul orei 15,00, fetița a ieșit să se joace împreună cu alți copii și, cum la lăsarea serii nu a mai revenit, mama ei a plecat s-o caute, însă fără succes. Cum nici a doua zi Raluca nu a dat nici un semn de viață, luni, ea a fost dată oficial dispărută. Din cercetările polițiștilor reiese că ultima oară fetița a fost văzută urcînd într-un tren de persoane din Halta Viișoara și că, la plecare, le-ar fi spus celorlalți copii că s-a săturat de sărăcia de acasă și că pleacă în lume. Deoarece în cursul anchetei s-a stabilit că cea care se face vinovată de plecarea Ralucăi este mama ei, femeii i s-a întocmit un dosar penal sub acuzația de neasigurare cu rea credință a condițiilor de trai pentru un copil aflat în întreținere. (Fl. C.)
Lasă un răspuns