Nuanța dominantă de cenușiu pe care o are acum imobilul cu nr. 40 de pe strada Republicii va deveni, în curînd, doar o amintire.
În cîteva zile, fațada acestui imobil, cunoscut printre băcăuani ca blocul „Porcoava”, va căpăta nuanțe siena arsă, ocru închis, ocru deschis și nuanțe dominante de brun. După ce, în luna aprilie a acestui an, au fost de acord ca acest bloc să fie inclus în rîndul imobilelor a căror fațadă va fi renovată cu bani din bugetul loacal, consilierii municipali au aprobat săptămîna trecută includerea în proiectul legat de refacerea fațadei acestui imobil și a fațadelor latarale. Valoarea totală a acestei investiții se ridică, după această reactualizare, la 3,89 miliarde de lei. Ion Butucaru, directorul general al Prmăriei Bacău, a precizat că lucrările de șantier vor fi demarate chiar de la începutul acestei săptămîni pentru a putea fi finalizate pînă în data de 17 octombrie, cînd va fi sfințită Catedrala „Sfîntul Dumitru”, de la Narcisa. „Mii de pelerini se vor aduna în acea zi lîngă Catedrală și de aceea vom încerca să finalizăm pînă atunci toate lucrările de renovare a fațadelor blocurilor aflate în această zonă a orașului”, a mai adăugat directorul general al Primăriei Bacău. Lucrările ce vor fi executate la acest bloc vor consta în refacerea finisajelor exterioare cu tencuială colorată de tip Baumit și desene decorative cu vopsea tip Baumit, refacerea vopselei la tîmplăria exterioară existentă în concordanță cu culorile fațadei și înlocuirea glafurilor la atice și ferestre. (Elena SOLOMON)
Lasă un răspuns