Printre proiectele de investiții pe care Direcția Administrația Piețelor
din cadrul Primăriei Bacău le are în vedere pentru acest an se află și achiziționarea unui microcentrale termice. Ovidiu Băncilă, directorul acestei direcții, ne-a declarată că proiectul deja a fost finalizat, iar investiția a primit și aprobarea consilierilor locali. Dacă în urmă cu cîteva luni directorul Băncilă era de părere că investiția nu se va ridica la mai mult de 60 de milioane de lei, în proiectul de hotărîre ce a fost aprobat de consilieri se precizează că toate cheltuielile legate de montarea centralei termice de la Piața Centrală se vor ridica la nici mai mult nici mai puțin decît un miliard și jumătate de lei, sumă care vine de la bugetul local. „Astea sînt valorile ieșite din calcul”, explică, pe scurt, directorul Băncilă, fără a mai face alte comentarii pe marginea acestui subiect. Noua centrală urmează să alimenteze cu energie termică atît birourile Administrației Piețelor, cît și cele din sediul din Piața Centrală al Direcției Sociale. Directorul Băncilă speră ca montarea noii centrale să fie finlizată pînă la începutul sezonului rece. (Elena SOLOMON)
Lasă un răspuns