Gripa noua continua sa faca victime in judetul Bacau. De cind copiii au intrat in vacanta, se inregistreaza o incidenta mai mare a bolii in rindul adultilor.
In intervalul 20-21 decembrie, la nivel local s-au inregistrat 11 noi cazuri de gripa cu virsul A/H1N1, din care noua la persoane adulte. „Din datele detinute nici unul din pacienti nu este in stare grava, prezentind forme usoare ale bolii”, a spus dr. Aura Cretu, reprezentant Directia de Sanatate Publica (DSP) Bacau. In total, la sfirsitul saptaminii trecute au fost inregistrate 16 cazuri de gripa noua, sase la copii si zece la adulti, numarul imbolnavirilor inregistrate in judet pina in prezent ajungind astfel, la 237. Autoritatile sanitare reamintesc populatiei ca vaccinul impotriva gripei de tip A/H1N1 se poate efectua gratuit, prin intermediul medicilor de familie. Vaccinarea nu este obligatorie, dar este recomandata de Ministerul Sanatatii ca fiind singura metoda sigura de prevenire a bolii. La nivel national, 75.000 de persoane au fost vaccinate antigripal. (Madalina ROTARU)
Lasă un răspuns