Pentru citeva zeci de copii fara parinti din judet, dar si pentru citeva familii fara copii, anul care tocmai se incheie, a insemnat, mai mult decit orice, prilej de bucurie.
Una, se poate spune, a gasirii reciproce, a emotiei si a implinirii unui vis, acela de a fi, impreuna, o familie. In 2009, 61 de copii din judet, aflati in grija statului, fie pentru ca au fost abandonati fie pentru ca, din cauza unor imprejurari nefericite au ramas orfani, au parasit sistemul de protectie, ajungind in sinul unor familii care si-i doreau si pe care le doreau. „Alaturi de altele, promovarea adoptiei nationale a reprezentat, ca in fiecare an de altfel, pentru noi, o prioritate. De la inceputul anului, prin activitatea Centrului de Servicii privind adoptia, 61 de copilasi au fost dezinstitutionalizati”, a spus Alina Iftode, purtatorul de cuvint al Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Bacau. Dintre acestia, 37 au primit incuviintare de adoptie, opt au incredintare in vederea adoptiei, iar 16 reprezinta cazuri active de incredintare in vederea adoptiei. In 2008, 71 de familii au solicitat Centrului pentru servicii privind adoptia din cadrul DGASPC Bacau, consiliere in vederea infierii unui copil. Circa 50 de familii au fost atestate ca fiind apte sa adopte, 46 de adoptii au fost finalizate, iar 18 copii au fost incredintati in vederea adoptiei active. La 1 decembrie 2008, in centrele de protectie sociala ale DGASPC Bacau se aflau 507 copii, iar la 1 decembrie 2009, 472. Dintre acestia, cei mai multi, respectiv 131, sint copii din centre de tip clasic pentru copii aflati in dificultate, iar 180 sint din centre de tip clasic pentru copii cu dizabilitati, restul aflindu-se in centrede tip familial pentru copii in dificultate sau cu dizabilitati. (Madalina ROTARU)
Lasă un răspuns