Gerul zilei de 22 decembrie nu i-a impiedicat pe bacauanii care nu au uitat de tinerii omoriti in timpul evenimentelor de acum 20 de ani, sa fie prezenti la slujba parastasului pentru eroii cazuti in decembrie 1989, oficiata de PS Ioachim Bacauanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului.
PS Sa a fost alaturi, in rugaciune, alaturi de urmasii celor omoriti atunci, la fel cum s-a intimplat si primele zile ale anului 1990, cind, arhimandrit fiind la Iasi, s-a rugat pentru tinerii martiri ai Romaniei. Atunci, in Catedrala Mitropolitana din Iasi, PS Ioachim Bacauanul a tinut un cuvint de incurajare adresat, in primul rind, rudelor celor ce si-au dat viata pentru libertatea noastra.
„Astazi, in mai toate bisericile din cuprinsul Patriarhiei Romine, in jurul acestei ore, din initiativa Sfintului Sinod al Biserici noastre, se oficiaza un parastas solemn in cinstea eroilor cazuti pentru libertatea noastra, pe care deja am inceput sa o simtim, sa o intelegem si sa o traim plenar, cu toata fiinta. Puterea de a patrunde sensul si esenta comuniunii cu cei ce au parasit acest pamint in perspective libertatii noastre de azi, ne face mereu veghetori de acum inainte. De acum, sintem datori a sta pururea, prin rugaciune si meditatie, la umbra crucilor celor care acum ne ocrotesc de sub glie – eroii contemporaneitatii noastre.
Bunul Dumnezeu a rinduit ca poporul nostru, atit de incercat in istoria sa multimilenara, sa dea, in doar citeva zile, atitia martiri ale caror nume sint cu siguranta scrise in cartea cerului. Singele lor, nevinovat ca o roua de primavara, a reusit sa inscrie pe frontispiciul patriei cea mai mare victorie pe care am dobindit-o vreodata. Victoria impotriva minciunii si intunericului! Acest fapt ne face sa fim incredintati ca Dumnezeu le-a pregatit, celor pe care i-am pomenit aici, raiul desfatarii, pentru ca au luptat pentru o cauza dreapta. Moartea lor a pregatit libertatea noastra. De aceea, sa nu-i uitam niciodata! Citi parinti din aceasta tara inca nu si-au uscat lacrimile de pe obraji, strajuind inca un timp, si fara timp, tarina proaspata a mormintelor copiilor lor sau sarutind caldarimul strazilor spalat de singele nevinovat al celor mai fragede mladite ale acestui neam, atit de incercat.
Cuvintele sunt neputincioase acum pentru a alina marea lor suferinta. Nu ne este dat nici macar sa le zicem lor: „Nu plingeti!”. Lacrimile acestea sunt cu mult mai amare decit putem noi sterge prin cuvinte de mingiiere. Ei nu vor sa se mingiie, pentru ca fiii lor nu mai sunt. Parintii care pling astazi sunt asemeni Rahilei din Sfinta Scriptura. Nu vor putea uita niciodata pe cei pe care ii considerau o intregire a fiintei lor.
Intr-adevar, grele sunt clipele pentru cei ce si-au pierdut odraslele si apropiatii in crincenele lupte din incercatele orase ale tarii. Grele sunt si pentru noi cei, ce suntem de aceeasi fiinta si de acelasi neam cu cei care pling acum. Dar, cu totii, sa nu uitam ca nu trebuie sa ne intristam ca cei ce nu au nadejde, fiindca suntem fiii credinciosi ai Bisericii lui Hristos. “Credinta-n zilele de-apoi/ E singura tarie-n noi”, cum zicea George Cosbuc. Asadar, oricita durere aduce moartea, ea nu poate anula credinta ferma in Dumnezeu, Cel ce ne mingiie cu Imparatia Sa dincolo de mormint. Invatatura Sfintei noastre Biserici, fundamentata pe numeroase exemple din Sfinta Scriptura, ne indeamna la resemnare si incredere deplina in Binele pe care l-a pregatit, atit pentru cei care s-au dus, cit si pentru noi, cei care am ramas si ne intemeiem o viata noua pe jertfa lor dreapta.
Noua ne revine datoria sfinta de a nu-i uita niciodata
Despre cei jertfiti pentru binele acestei tari, Dumnezeul nostru stie ca au fost suflete alese pentru gradina raiului desfatarii. De aceea, incerc acum un cuvint de mingiiere, adresat in special parintilor care si-au pierdut fiii in lupta pentru stirpirea nedreptatii, urii si minciunii. Fiti incredintati ca Dumnezeu ii primeste intru dragostea Sa divina, cu aceeasi dragoste cu care voi ati inconjurat pe fiii vostri pe lumea aceasta. Dumnezeu este dragoste deplina. Daca voi, cu multa greutate pe acest pamint, ati dat fiilor vostri ce gaseati mai bun, Dumnezeu, mai bogat si mai puternic decit noi, da cu prisosinta fiilor vostri daruri mult mai pretioase si mai durabile decit am putea oferi noi.
Suprema mingiiere a voastra sa va fie acest adevar sfint: Fiii vostri, pe care vi se pare ca i-ati pierdut pentru totdeauna, tot ai vostri vor ramine. Oricita vreme va trece, oriunde va va duce viata, nu vesti putea sa-i uitati, dar nici ei pe voi. Sufletele lor, de acum, sunt eliberate de orice gind si grija paminteasca, si, de acolo, din sferele ceresti, vor privi la voi, care va impliniti o viata noua, ce se ridica ca un stejar din sacrele lor morminte. Dumnezeu – Care, zice Scriptura, nu este Dumnezeul mortilor, ci al viilor – sa va miluie, sa va mingiie, caci doar El este capabil sa linisteasca o asa de mare durere cum este aceasta pe care dumneavoastra o traiti acum. Daca Dumnezeu a rinduit jertfa lor – minunat fapt! – sa lasam, dar, sufletele lor sa mearga la Dreptul Judecator, Care le va da rasplata de mucenici, potrivit jertfelniciei lor pentru dreptate si adevar.
Noua ne revine datoria sfinta de a nu-i uita niciodata. Ultimul bine pe care il putem face celor care si-au dat viata pentru cauza dreapta a poporului nostru este acela de a ne ruga pururea lui Dumnezeu sa odihneasca sufletele lor cu dreptii in vesnica Lui imparatie.
Lasă un răspuns