Marșul de protest al angajaților din cadrul Companiei Naționale „Poșta Română” consumat pe 4 decembrie a rămas, practic, fără nici un rezultat. Și asta pentru că, pînă acum, aceștia au căpătat doar promisiunea că bugetul aferent anului viitor va fi astfel întocmit încît să rezolve toate solicitările sindicaliștilor. Solicitări care, amintim, se referă la deblocarea posturilor vacante, creșterea salariului pînă la nivelul salariului mediu pe economie și asigurarea uniformelor pentru factorii poștali. Cum bugetul pe 2004 va fi adoptat după Sărbători, protestatarii nu pot face altceva decît să aștepte. „Asta nu înseamnă însă că renunțăm la luptă. Dacă în buget nu vor fi prevăzute sumele care să poate asigura rezolvarea doleanțelor noastre, vom relua mișcările de protest, mai ales că, în februarie, vor începe negocierile pentru noul Contract Colectiv de Muncă. Dacă nu vom avea fondurile necesare, nu vom semna Contractul și, automat, se declanșează conflictul de muncă”, ne-a declarat Olguța Cocrea, liderul sindicaliștilor din „Poștă”. Mai mult, acesta a recunoscut că, pentru moment, orice mișcare de protest a poștașilor ar fi lipsită de susținere practică, în condițiile în care Ministerul Muncii a fost de acord cu angajarea, pe perioadă determinată, a aproape 1.900 de oameni la nivel național. „Ce-i drept, aceștia nu sînt angajați decît pînă la 15 ianuarie și nu rezolvă decît problema concediilor, pe care, acum, oamenii pot să și le ia, dar tot e ceva”, a încheiat Olguța Cocrea. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns