La Buhusi, ca pretutindeni, in tara unei disperari de neinvins, multi oameni fara capatii, vinetii si boscaiti, cu plansul in gat si numai dupa – amiaza in suflet, sint parca anume facuti, ca sa dea la milogeala, atributul de meserie.
Nicio lacrima nu atinge paroxismul si nu asmute pe om intr – o incrincenare ciineasca, asa cum o face aceea ce ii uda pomana pe care o duce la gura. Printre morminte, la parastase, inlemniti de frig, pe la portile bisericilor, ori tremurind cu mana pe soneriile apartamentelor, plinsi, slabi, murdari si bolnavi, cersetorii misuna in cohorte, ca o puzderie de lacuste, sarind sa smulga din mina bunului crestin, colivele. Mai nimeni nu are de ajuns pentru sine, ca sa – i sature pe cei saraci iar, multi hapai ai orasului, nu – si intorc fata inspre ei.
In Colonia Bistritei, la blocul NATO, sau pe Dealul Mocirlei, din cartierul Orbic, sarmanii infrigurati si flaminzi se invelesc cu un pospai din funinginea sobei, sub sparturile bordeielor prin care se stravede cerul sticlos, azuriu, incremenit de ger. Barbati fara nicio firfirica de bani, cu nasuri monumentale, morcovii, criscind si rasuflind duhneala de posirca, femei cu carduri de plozi, stirbe, zgiite, catabaioase,cu milogeala in sange, acesta – i decorul dinamic al Buhusiului care, de sarbatori, in vapaile artificiilor, arata ca un mort parfumat.
Inmormintarile sint o ”mana cereasca”, pentru cersetori, pentru cei care nu au nici macar dreptul de a muri omeneste! Dar, intr – un dispret vulgar fata de ritualul impartirii pomenilor, in conditii de saracie cronica, sarmanii se incaiera la gropile mortilor, ca o harmalaie de ciini, asupra unui les, incrincenindu – se pe viata si pe moarte, ca sa apuce o bucata. Intr – o zbatere virulenta pentru supravietuire, ia o farima, cel mai tare. Unii “milostivi” ai cimitirelor isi insfaca bine cosurile, le ridica pe deasupra capetelor si se imbrincesc spre porti, luindu – si pomana binecuvintata, apaosul si sfestania pe care le impart apoi cu ai lor, pe casa scarii, unde este habitatul splendid al femeilor ce nu tac decit atunci cind au carligul de rufe in gura.
Precipitarea, hameseala si inclestarea insatiabile, pentru pomeni, desenul coregrafic si rumoarea disperarii, de sarbatori, la prasnice, sint construite, in primul rand, de catre politicieni – politicienii timpului, a caror vorbire, pare un discurs recitativ, la priveghiuri festive. Cu cit e mai greu, cu atit nesimtirea lor prinde verva. Tara, insa, a primit, in noaptea dintre ani, harul si iubirea Lui Dumnezeu care au coborit in inimi, in vreme ce fanfaronada s-a risipit in spectacolul luminilor de artificii. (Aurel V ZGHERAN)
Pentru a completa cele spuse..uitati-va la gloata de ignoranti care se calca in picioare la biserica cand vine vorba de sarmale date pentru prosti de sarbatori.Fara rusine,fara un pic de demnitate se bulucesc si se calca in picioare intr-un spectacol gretos,ori de cate ori e ceva de pomana.Nu saracia ii mana la asa ceva ci obisnuinta de a astepta sa primesti de la altul..si lenea proverbiala a romanului .Una e sa ajuti om care se chinuie sa obtina ceva si nu poate si alta e sa dai puturosilor de mancare.