Pare simplu: o banca particulara da faliment, statul e obligat sa garanteze depunerile unor cetateni insa nu are banii necesari sa-i despagubeasca. Asa ca se convoaca un referendum pentru ca poporul sa hotarasca daca va suporta aceasta cheltuiala.
Nu se poate, veti zice, cum sa decida poporul daca-si plateste sau nu datoriile? Datoria este sfinta si trebuie platita!
Sa privim lucrurile din alt unghi: banca este o afacere privata. Pentru a-si maximiza profitul intra in tranzactii tot mai riscante pentru ca, nu-i asa, nu risti, nu cistigi.
Sa zicem ca o banca, in incercarea de a se redresa, ofera dobinzi mai mult decit atragatoare clientilor. Sute de mii de depunatori, atrasi de marimea acestor dobinzi, se ingramadesc sa-si depuna economiile. Insa, banii sint pierduti de banca in operatiuni pe piata de capital.
In momentul in care o suma de factori, intre care conjunctura internationala, duc la faliment, managerii bancii isi iau jucariile si se spala pe miini: ei n-au nici o responsabilitate.
Teoretic, Guvernul national ar trebui sa despagubeasca depunatorii. Care sint foarte multi, deci costul despagubirii este imens iar bugetul national al tarii respective este la pamint din cauza crizei.
La fel de teoretic, cetatenii sint nemultumiti: ei nu au nici o vina pentru ca managerii bancii s-au jucat inconstient cu banii depunatorilor. Managerii sint bine-mersi iar cetatenii trebuie sa inapoieze zecilor de mii de depunatori din strainatate niste fonduri pe care nu le-au avut sub control niciodata.
Singura vina a acelor cetateni a fost ca banca a desfasurat activitati pe teritoriul lor national. In aceste conditii, pot fi obligati islandezii sa plateasca despagubiri pentru o afacere asupra careia nu au avut nici un drept de decizie?
Sa punem in loc de „islandez”, „român”. E acelasi lucru!
Orice stat (neafrican) impune bancilor un plafon (maxim) al garantarii depozitelor, in limita acelui plafon sumele se pot acoperi in caz de faliment. Ba, mai mult, din sumarele mele cunostiinte de politica financiara stiu ca exista un fond interbancar, tocmai pt acoperirea acelor garantii. Daca acesta e depasit de falimentarea in lant a prea multor banci, abia atunci se pune problema daca statul sa intervina cu fonduri suplimentare sau nu. Acelasi stat trebuie sa impuna si masuri de „sanatate”si profilaxie a organismelor financiar bancare, pentru evitarea acestor situatii. Pana la urma urmei BNR s-a dovedit mai presus de asteptarile noastre catastrofice, de romani.