Sus, în piața cea mare a Bacăului, s-a redeschis expoziția de căciuli. Scriu expoziție fără ghilimele căci, într-adevăr, ceea ce văd, în fiecare toamnă tîrzie și început de iarnă, nu poate fi altceva. Patru mese sînt ocupate de căciuli. Tradiția e tradiție. Iarna fără căciulă pe cap e boală curată. Așa se spune. Deși, foarte mulți inși nu iau în seamă acest fapt, și poartă pe cap tot felul de „făcături” din lînă sau piele. Dar căciula din blană de miel rămîne nu numai o strașnică apărătoare împotriva gerului, ci și un lucru care-ți dă prestanță. Iată-l pe bărbatul acesta care tocmai probează o căciulă. Înalt, suplu, roșu la față, își pune „obiectul” pe cap ca pe ceva sfînt. Cel care a adus la piață podoabele astea din blăniță de miel ori de nutrie pare mai entuziasmat decît însuși cumpărătorul. „Domnule, da’ ce bine-ți vine…! Te face mult mai tînăr, chiar mai frumos, și pe urmă, la prețul ăsta, eu zic că merită…!” – exclamă, plin de admirație, vînzătorul. Cumpărătorul ar vrea să se privească în oglindă, să vadă cum îi șade, dar, cum un astfel de obiect nu se găsește, merge pe mîna vînzătorului. Mai ales că, în jurul lui, au mai venit cîțiva inși care dau din cap a aprobare… Și așa, cu un milion jumate, omul pleacă acasă cu podoaba asta călduroasă, din piele de „miel superior” – cum l-a asigurat comerciantul. De-acum poate veni iarna, că nu-i mai pasă. Are o căciulă pe care o va purta cîțiva ani buni, fără grijă… Vînzătorul, un bărbat chipeș, cu ochi negri, palme mari, bătătorite, îmbrăcat cu suman gros și, desigur, căciulă pe cap, zice că-l cheamă Lică, și-i din Valea lui Ion, sat din comuna Blăgești, dincolo de Buhuși, peste linia ferată, sat de unde, în zilele de vară senine, se vede chiar Ceahlăul, și mai spune că astea, căciulile, le face moș Dumitru Pascariu, căciular vestit, da’ acum sînt vreo treizeci, pe timpul lui Ceaușescu erau numai vreo trei sau patru, da’ pielicelele sînt aduse de prin Botoșani, acolo sînt berbeci de rasă, ce știi mata, îs cam scumpe, dar face, eu, mai zice el, nu știu să lucrez căciuli, da’ învăț să vînd, munca asta cu omul e tare grea, ai văzut cît a trebuit să-l lămuresc pe ăla, trebuie să fii convingător, că altfel mori de foame… Lică din Valea lui Ion a muncit și la combinat, la Călărași, și la Mină, în Valea Jiului, iar acum s-a întors la el în sat, în altă Vale, a lui Ion, și vinde căciulile fabricate de „moș Dumitru sau moș Gheorghe, învață cum se „muncește cu oamenii” și apoi va învăța cum să lucreze căciuli… (Eugen VERMAN)
Lasă un răspuns