Tinerii care vor să îmbrace uniforma bleu-jandarm și care nu au un loc de muncă pot deveni militari angajați pe bază de contract. Unitatea Militară 0903 Bacău dispune de cinci astfel de locuri, pentru ocuparea cărora candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să fi absolvit minimum zece clase, să aibă pînă în 30 de ani, stagiul miliar satisfăcut la arma jandarmi, înălțimea minim 1,70 metri, să aibă o dezvoltare fizică armonioasă, să nu fi săvîrșit infracțiuni pentru care au suferit condamnări și nu se afle în curs de urmărire penală sau judecată, să fie cunoscuți cu o conduită corectă în familie, la locul de muncă și în societate și să fie apți medical și psihologic. Candidații trebuie să aibă domiciliul stabil în Slănic Moldova, Onești sau Dărmănești sau să-și permită o locuință în apropiere, astfel încît să poată ajunge la timp la serviciu. Informații suplimentare se pot obține la sediul UM 0903 Bacău din strada Henri Coandă 5 – 12 sau la tel 0234-58.55.70, interior 109. Concursul va avea loc la sediul unității pe 9 decembrie 2003, de la ora 7.45, iar documentele necesare pot fi depuse pînă pe 2 decembrie, ora 12.00. (Florin CRĂCIUN)
Lasă un răspuns