Aceasta rubrica evidentiaza cele mai bune rezultate, cele mai importante actiuni si cele mai mari efecte pe care o societate comerciala, o organizatie sau o institutie, chiar si o personalitate sau alta, le-au obtinut s-au le-au produs pe parcursul unei saptamini in judetul Bacau. Facem, saptaminal, de simbata pina vineri, o selectie a celor mai importante evenimente economice ori social-politice cu efect asupra dezvoltarii economice a judetului mai ales in aceasta perioada critica economic si financiar. Topul a ajuns in anul al patrulea.
1. Universitatea „Vasile Alecsandri” Bacau – Pentru cistigarea de finantare europeana pentru proiectul „Promoting Green Products”, prin care va fi derulata o campanie de promovare a productiei si consumului de produse verzi. Proiectul are un buget de aproape 1,3 milioane de euro.
2. Vanima Vom Bacau – Pentru inaugurarea primului bloc cu 13 nivele si 72 de apartamente, in Bacau, cu o suprafata construita de 8.550 mp.
3. Agricola Bacau – Pentru cresterea vinzarilor cu 12,6% anul trecut, fata de anul 2008, care au ajuns la 270 de milioane de lei. Cea mai mare crestere a cifrei de afaceri a fost inregistrata de Salbac Dry Salami (salamuri crude uscate), de 48%.
4. Total Proiect Exe Bacau – Pentru debutul proiectului “Imbunatatirea calitatii lucrarilor prin acces la tehnologie performanta in domeniul serviciilor de proiectare si serviciilor topografice”, finantat prin Programul Operational Regional 2007 – 2003. Valoarea totala a proiectului este de 235.964,97 de lei.
5. Consiliul Local Brusturoasa si partenerii – Pentru lansarea proiectului „Viitorul tau e in miinile tale”, care urmareste dezvoltarea capitalului uman din mediul rural al judetului Bacau, cresterea gradului de informare si constientizare al populatiei, de consiliere si formare profesionala, in vederea imbunatatirii calitatii resurselor umane din zonele rurale. Partenerii sint Asociatia pentru Educatie si Dezvoltare Rurala „Ioana Radu Rosetti”, din Brusturoasa, societatea Interactiv Ro Consult Bacau, Fundatia Umanitara Leonhard si consiliile locale Agas, Balcani, Casin, Filipeni, Filipesti, Glavanesti, Itesti, Magura, Sascut si Tirgu Trotus. (Petru DONE)
Lasă un răspuns