• epidemia de rubeolă care a izbucnit anul acesta în rîndul copiilor a afectat și cîteva tinere însărcinate • în primul trimestru de sarcină, virusul rubeolic declanșează malformații grave ale nou-născutului • doi bebeluși veniți pe lume în toamnă cu malformații ale organelor interne și sistemului nervos au fost suspectați de medici de sindrom rubeolic congenital
Cele cîteva sute de cazuri de rubeolă înregistate anul acesta în rîndul copiilor din grădinițele, școlile și liceele băcăuane au fost nu doar motiv de declarare în județ a epidemiei de rubeolă, ci și prilej de îngrijorare pentru medicii neo-natologi din Maternitate. Doi dintre nou-născuții veniți pe lume în perioada epidemiei de rubeolă și ale căror mame nu au făcut această boală contagioasă în copilărie au fost suspectați de sindrom rubeolic congenital. „Boala se traduce în termeni obișnuiți prin existența unor malformații grave, cauzate de contactarea virusului rubeolic în timpul vieții intrauterine. Virusul rubeolic, dacă este contactat de femeia gravidă în primul trimestru de sarcină provoacă malformații extrem de grave ale fătului. Într-o situație de acest gen, singura modalitate de a evita nașterea unui copil cu probleme grave de sănătate este întreruperea cursului sarcinii”, ne-a declarat dr. Anca Dancău, șefa serviciului Epidemiologie, din cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP). Sfatul de a întrerupe sarcina dacă nu vor să nască un copil malformat l-au primit anul acesta cinci tinere din județul Bacău. „Gravidele care ni s-au adresat pentru consultație în plină epidemie de rubeolă proveneau fie din rîndul cadrelor didactice, care aveau în clasă copii bolnavi, fie din familii în care copilul cel mai mare avea rubeolă. Tuturor li s-a explicat care sînt riscurile la care își supun viitorul copil, dar decizia de a renunța la sarcină le-a aparținut. Nu știu dacă toate dintre ele au luat decizia să ceară ginecologului întreruperea sarcinii”, ne-a declarat medicul infecționist Adina Lupu. Cert este că în timpul epidemiei de rubeolă, cadrelor medicale de la DSP li s-au raportat două cazuri de bebeluși suspecți de sindrom rubeolic congenital. „Copiii s-au născut cu malformații multiple și au fost suspectați de sindrom rubeolic congenital. Mamele au declarat că nu au făcut boala în copilărie și au avut în preajmă în timpul sarcinii copii bolnavi de rubeolă. În urma examenelor de laborator, la unul dintre nou-născuți boala s-a infirmat, iar la celălalt, cauza malformațiilor a rămas incertă. Abia de trei ani, adolescentele de clasa a VIII-a sînt vaccinate împotriva virusului rubeolic tocmai pentru a evita contactarea bolii în timpul sarcinii. Așa se întîmplă că tinerele care nu au făcut boala în copilărie și nu au prins nici perioada vaccinării gratuite în școală sînt expuse riscului de a contacta boala în timpul sarcinii”, a mai spus doctorița Dancău. Medicii infecționiști le atenționează pe femeile care nu au făcut rubeolă că vaccinarea împotriva acestei boli contagioase trebuie făcută din timp. În cazul unei sarcini programate este interzisă vaccinarea antirubeolică mai devreme de trei luni de la începutul sarcinii. (Cezara DUȚĂ)
Lasă un răspuns