u Un barbat a provocat in Piata Centrala din Bacau un scandal monstru, agitind in public un topor cu lama de 13 cm. O patrula din cadrul Politiei Primariei Bacau a reusit sa-l imobilizeze pe Ionel B., 31 ani, dupa care l-au predat lucratorilor de la Sectia 2 Politie Bacau. Pentru ca se afla intr-un loc public, scandalagiul turmentat s-a ales cu dosar penal pentru port ilegal de arma alba. Ionel B. a fost amprentat si fotografiat, fiind introdus in baza de date a politiei.
u Un hot a dat lovitura la SC Panimon SA Onesti, de unde a furat produse de panificatie in valoare de 100 lei. Sebastian H. a fost prins in flagrant de o patrula de politie, in noaptea de 9/10 februarie, dupa ce a spart un geam. Barbatul s-a ales cu dosar penal pentru furt calificat, fiind prezentat Parchetului de pe linga Judecatoria Onesti cu propunerile legale.
u Politistii din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Bacau au intocmit dosare penale pentru Florin O. si Dora R., din judetul Bacau. In calitate de administrator la SC Eurostar Aluminium Company SRl, Florin O. a emis o fila CEC in valoare de 3.374 lei, catre SC Goplas SRL Bacau, fara a avea disponibil in cont. La rindul sau, Dora R. este cercetata pentru ca a semnat un bilet la ordin in valoare de 700 lei catre SC JT International SRL Bucuresti, fara a avea disponibil in cont.
Lasă un răspuns