E de ajuns sa-ti arunci ochii seara pe orice talk-show televizat, sau dimineata pe orice ziar, si vei constata ca urile politice nu someaza nici macar o zi. Cel mult, citeva amutesc o clipa, dar ele nu vestesc deloc domnia iubirii, ci pe cea a unei uri generale, prost mascate sub grimasa politetei si a acceptarii infringerii ca o fatalitate nedreapta.
Triumful reiterat al unui guvern fanfaron si despotic a agitat, din nou, spiritele in partidele noastre tranzactioniste, enervate de esecul in fata unui PD-L demagog si a unui guvern cu o prestatie bramburita si anapoda. Istoria scurta a acestui guvern (demis si re-numit) este istoria unui esec, cu efecte dramatice uneori, ridicole mai mereu, contraproductive intotdeauna.
Este, cred, motivul principal al insurgentei din rindurile PSD si al caderii abrupte a lui Mircea Geoana si al alegerii unui Victor Ponta in virful social – democratiei, a carei prestatie nu o vad izbutind, avind in spate structurile mafiote ale lui Adrian Nastase, grosolaniile analfabete a lui Vanghelie, Mazare si Oprisan si dorinta de marire a lui Miron Mitrea. Oricum, eu ii doresc numai bine si postarea acestui partid cu adevarat in arealul social – democratiei, avind in vedere ca pina acum s-a situtat, mai degraba, in pozitii mafiote, denumite impropriu baroniade. Ceva miscari se intrevad si la liberali, gratie dizidentei lui Viorel Catarama sau aspiratiilor, inca neclare, ale unor lideri de anvergura mai putin semnificativa.
Principalele partide de opozitie (PSD si PNL) au inteles bine ca societatea romineasca nu se mai poate refugia in spatele unei superstitii mintuitoare, cum ca odata lichidati mogulii, rearanjate, reajustate si egalizate pensiile si salariile nesimtite destinul nostru se va schimba. E o himera. Tandemul Basescu – Boc (acesti ingeri exterminatori) ne ofera in realitate un drog, un substitut halucinogen al credintei noastre in prosperitate, dreptate si progres. Ideiile lor sint extrase din arsenalul comunist, care pretinde ca raul unei tari sta in clasele exploatatoare, purtatoare a tuturor relelor si nefericirilor sociale.
Putin adaptate contemporaneitatii, clasele astea au devenit moguli, parlamentari ostili etc. Sub aceasta furie zis anticomunista, dar mai comunista decit ne inchipuim, Ion Iliescu si-a anuntat retragerea din politica. Invocarea obsesiva a comunismului sau de fond simplifica putin lucrurile.
“Comunist sau nu, Ion Iliescu a acceptat, la peste 60 de ani, sa ia parte la destramarea sistemului care l-a format. A consimtit sa gireze o evolutie politica contrara naturii sale si a primit cu stoicism infringerea in alegeri” (A. Plesu). A continuat, totusi, sa cultive o specie de nihilism ofensiv, in care realitatea trebuia mereu corijata, depasita si, la limita, desfiintata. In favoarea cui? A unei irealitati comuniste, fondate pe iluzii, dar si pe lupta de clasa, de exterminare a celor avuti. E vreo deosebire intre moguli si burghezia ce trebuie lichidata?
Vasile PRUTEANU
Lasă un răspuns