Periodic, unii intelectuali ridica o problema grava pentru natia româna: nu se mai face cultura. Poporul nu mai citeste carti, nu mai merge la teatru, nu mai intra la cinema. E grav, deci, poporul se timpeste cu ochii si urechile concentrate pe televizor. Iar tineretul, si mai si, stie numai de Internet.
Problema este falsa. Nu doar ca reperele culturale sint altele fata de, sa zicem, inceputul secolului XX, cind cultura poporului o faceau Domnul Trandafir si Teatrul National.
Cultura a devenit, insa, o afacere. Si logica de business spune ca o afacere trebuie sa aduca profit. Cu cit mai mare, cu atit mai bine. Insa, in dulcea traditie capitalista, cel mai mare dusman al profitului este maximizarea profitului. Daca o sa cresti pretul unei carti pentru ca, prin marirea adaosului comercial, sa-ti cresti profitul, atunci trebuie sa ai in vedere si riscul ca acea carte sa nu-si afle prea multi cumparatori.
Bunaoara, un celebru lant de librarii practica adaosuri comerciale de 40-50 la suta la cartile din rafturi. Si se plinge ca poporul nu mai cumpara carti; deci avem un popor care se timpeste pentru ca nu mai poate sorbi intelepciunea dintre filele acestora.
Corect? Nu, gresit! Poporul nu cumpara pentru ca nu-si permite un pret atit de mare. Cind ti se cer 30-40 de lei pentru o carte, te gindesti de mai multe ori inainte de a scoate banul.
Degeaba ni se ofera statistici ca pretul unui bilet de cinema in România e cel mai ieftin din UE. Comparatia este incompleta pentru ca nu spune cit inseamna acel pret in venitul mediu.
In concluzie, cultura este o problema, insa nu pentru ca românii nu ar mai fi interesati de asa ceva ci pentru ca formele „clasice” de formare a culturii au devenit prea scumpe. Si se cauta variante mai ieftine.
Lasă un răspuns