Spovedania, care este o Taina a Bisericii, este de fapt dezbracarea omului de pacate si innoirea lui prin botezul lacrimilor de pocainta si prin iertarea harica pe care o savirseste asupra lui preotul. In taina Spovedaniei, credinciosii trebuie sa conlucreze cu Dumnezeu ca sa se poata vindeca si ridica la viata noua si curata. Cainta trebuie sa fie unita cu rugaciunea. Lacrimile pocaintei spala pacatul si sint socotite al doilea botez. Daca ai cazut, nu deznadajdui, ci, indata ridica-te! Deseori insasi caderea noastra poate sa ne fie cel mai puternic prilej de a destepta in noi cainta si intoarcerea spre drumul curatiei, sfinteniei si desavirsirii noastre. Ca sa te spovedesti, trebuie sa ai un duhovnic pe care sa-l cauti si sa-l alegi numai din motive duhovnicesti. Duhovnicul, pe linga faptul ca este savirsitorul tainei de dezlegare, este si doctor sufletesc si, cu cit ne cunoaste mai bine, cu atit ne poate ajuta mai mult. Acel ce acopera la spovedit sau nu spune vreun pacat de moarte, de care isi aduce aminte, face un nou pacat de moarte si in loc de folos are paguba. Daca ai totusi un pacat de moarte pe care nu l-ai marturisit la spovedanie fiindca l-ai uitat fara voia ta, atunci e destul daca-l marturisesti la spovedania urmatoare. Daca nu l-ai marturisit de rusine, nu pentru ca nu ai facut bine cercetarea cugetului, atunci trebuie sa spui duhovnicului pacatul pe care l-ai ascuns si sa faci o marturisire desavirsita. Spovedania trebuie sa aiba inaintea ei o amanuntita cercetare a cugetului nostrum si hotarirea de a ne indrepta si a nu ne mai intoarce la viata pacatoasa. Duhovnicul poate fi cercetat si inainte cu citeva zile de a ne spovedi, cerindu-I ajutor pentru pregatirea spovedaniei. Din indrumarile unui mare duhovnic, marele isihast Macarie de la Optina:
“La spovedanie nu trebuie sa repeti acele pacate de care te-ai cait mai inainte, de care ai fost dezlegat, pe care nu le-ai mai savirsit. Altminteri ar insemna o neincredere in puterea tainei ce se savirseste prin spovedanie. Nu trebuie sa-ti amintesti de alte personae cu care ai venit in atingere in clipa in care ai faptuit pacatele, ci sa te osindesti numai pe tine. Sfintii Parinti opresc pe credincios sa-si spuna pacatele in toate amanuntele, ci numai sa le recunoasca indeobste, pentru ca nu cumva luindu-le pe fiecare in parte sa dea prilej de sminteala atit sufletului, cit si duhovnicului.
Canonul primit dupa spovedanie nu este o pedeapsa pentru pacat, cum cred unii. El este o reteta, un medicament pe masura ranilor fiecaruia in parte. Cuvosul Nicodim Aghioritul spune: “Precum un om ce are rani la trup, merge si se arata la medic, si ia de la dinsul porunca sa puie cutare plasture pe dinsele, intr-acest chip si tu, fratele meu, ai avut rani in sufletul tau, pricinuite de pacate. Ai mers si le-ai aratat la duhovnic, ti-a rinduit sa pui plasture pe dinsele: canonul postirii, al metaniilor, al milosteniei si al rugaciunii. Afara de aceasta te-a oprit de la vin si de la anumite bucate. Daca nu vrei asculta si vei minca, ce se intimpla? Ranile si pacatele tale nu se vindeca, ci inca mai cumplite si mai mari se fac…”
Este atit de mare lucrul indeplinirii canonului, incit rinduielile marilor soboare bisericesti poruncesc oprirea de la Sfinta Impartasanie a celor care se fac vinovati de neindeplinirea canonului.
Pr. Dr. Constantin Leonte
Lasă un răspuns