Izvorul Tamaduirii – istorie si traditie pastrate cu sfintenie la Istanbul
n icoana care se curata singura si apa minunata a Izvorului Tamaduirii, continua sa fascineze si sa atraga credinciosi la biserica Izvorul Tamaduirii din Istanbul n desi apartine comunitatii grecesti, toate pomenicile si rugaciunile pe care oamenii le aduc la Izvorul Tamadurii sint pomenite in biserica ortodoxa romana din Istanbul
Pe partea dreapta a Bosforului, adica in zona asiatica a Istanbulului, se pastreaza pina astazi biserica Izvorul Tamaduirii. Calea de acces catre acest lacas de cult cu semnificatii profunde pentru Ortodoxie, este destul de intortocheata, stravechea padure fiind inlocuita astazi de miile de case, lipsa ghidului facind imposibila atingerea obiectivului spiritual si cultural deopotriva. Nu exista indicatoare si nici nu gasesti oameni care sa-ti ofere informatii despre biserica Izvorul Tamadurii. Singura modalitate, pentru un pelerin ajuns in aglomeratia urbana din orasul intins pe doua continente, este sa ia legatura cu preotul ortodox de la biserica romaneasca “Sf. Cuv. Parascheva”. Aceasta in cazul in care cel interesat nu participa la vreun pelerinaj organizat, prin care parintele roman sau unul dintre apropiatii sai, sa fie solicitat sa ofere informatii si sa ghideze spre locatiile importante din punct de vedere ortodox, amplasate pe teritoriul vechii capitale bizantine, nu putine la numar.
Urcind pe straduta ce da spre stravechiul lacas de rugaciune, ajungi in fata unei porti, din care din cind in cind, iese si supravegheaza un grec. Discretia si atentia sint la ele acasa in aceasta parte a orasului, dat fiind istoricul conflict dintre greci si turci, astazi refulat gratie politicii duse de ambele tarii in ultimii ani.
Poarta ce da la Izvorul Tamaduirii, o incinta inconjurata de ziduri, este protejata permanent de greci, adevarate pietre de rezistenta ortodoxa, in aceasta mare islamica, in care prin providenta divina si toleranta inaltei Porti, au permis ca o parte a zestrei spirituale rasaritene, sa nu fie distrusa, ci sa ramina ca dovada peremptorie a vietii crestine din vechiul Bizant . Acestia sint, din tata in fiu, responsabili cu ingrijirea tuturor lacasurilor reprezentative pentru Ortodoxie din Istanbul. Intrarea spre biserica este una discreta, ea tainuind in fata curiozitatii islamice, valoarea istorica si spirituala, ascunse de peste jumatate de mileniu in inima culturii si civilizatiei mulsulmane. Nici urma de cruce sau vreun indicator in turca sau engleza, dezinteresul pentru promovareaobiectivelor religioase crestine fiind evident in acest oras, ca de altfel in intreaga Turcie. Dincolo de ziduri, generosi, grecii te poftesc sa vizitezi, sa te rogi si sa constati cu proprii ochi adevarul traditiei privind bisericii Izvorul Tamaduirii, curatenia si frumusetea izvorului, precum si minunata icoana a praznicului. Situata in stinga izvorului, aceasta este fotografiata an de an, bucata cu bucata, si de fiecare data, in ciuda umezelii din biserica si a vechimii ei, se constata ca si-a pastrat nealterate calitatile initiale. Mai mult, icoana Izvorului Tamaduirii, a carei vechime atinge perioada de aur a Bizantului, se curata singura, analizele facute asupra ei, dovedind calitati de refacere inexplicabile stiintific, insa justificabile din punct de vedere ortodox: marturie vie a lucrarii permanente a Maicii Domnului in viata Bisericii. In ceea ce priveste apa izvorului Tamaduirii, si-a pastrat nealterate calitatile consacrate, puterea sa vindecatoare fiind recunoscuta de toti cei care ajung aici. In apa izvorului pe care l-a descoperit imparatul Leon, se pot vedea si pesti rosii cu dungi albe, ce aduc in atentie, minunea pestelui sarit din tigaie, semn prevestitor al cuceririi Constantinopolului de musulmani la anul 1453. Atunci, spune traditia, la o masa, un preot a spus ca turcii vor cucerii capitala Bizantului, cind o fi sa sara pestele prajit din tigaie si o sa inoate. Si chiar asa s-a intimplat. De o frumusete aparte, micutele vertebrate, se ridica la suprafata izvorului, a carui sursa se pierde undeva sub biserica, si par a fi curiosi de venirea oricarui grup de pelerini. Se rotesc prin apa limpede, dupa care dispar in bezna. Pentru romani, o alta adevarata minune este si aceea ca, toate pomelnicile si rugaciunile pe care le lasa turistii sau pelegrinii la Izvorul Tamaduirii, sunt citite si pomenite de preotul ortodox roman din Istanbul. Linga biserica, ingrijite si frumos pastrate sint mormintele patriarhilor ortodocsi ingropati aici de generatii intregi. Unii dintre ei, despre care nu mai stim aproape nimic, au fost adevarati martiri, traind in mijlocul mulsulmanilor, fiind, nu de putine ori, batjocuriti si chiar ucisi.
Traditia despre biserica Izvorul Tamaduirii
Conform traditiei, cu putin timp inainte de a ajunge imparat, Leon cel Mare (457-474) se plimba prin padurea din apropierea Constantinopolului (actualul Istanbul). La un moment dat a intilnit un orb ratacit, care l-a rugat sa-i dea apa si sa-l calauzeasca pe drumul spre cetate. Leon a patruns in desisul din apropiere, dar nu a gasit nimic. Pe cind se intorcea, a auzit-o pe Maica Domnului spunindu-i: „Nu este nevoie sa te ostenesti, caci apa este aproape! Patrunde, Leone, mai adinc in aceasta padure si luind cu miinile apa tulbure potoleste setea orbului si apoi unge cu ea ochii lui cei intunecati”. Leon a facut intocmai, iar orbul a inceput sa vada. Dupa ce a ajuns imparat, Leon a construit linga acel izvor o biserica. La rindul sau, imparatul Justinian (527-565) care suferea de o boala grea si s-a vindecat dupa ce a baut apa din izvor a construit o biserica si mai mare. De-a lungul timpului, apa acestui izvor a vindecat multe boli si a tamaduit diferite rani, molime si alte suferinte. Astfel, a fost statornicita o zi in care toti sa-si aduca aminte de coborarea in istorie a Fecioarei Maria. Sarbatoarea de astazi este mai mult decit celebrarea unei minuni, pentru ca in lumea de dupa Invierea lui Hristos, o simpla fintina a devenit locul unei prezente. Izvorul din Constantinopol nu mai e un simplu izvor, o apa buna de baut. E un loc al cerului. Pentru ca, dupa ce Iisus s-a inaltat promitind totusi ca ramine pe pamint, fiecare loc de aici, de jos, este un semn al unui loc de sus. Si legatura cu cer, scara pe care urca sufletul, este fiecare dintre noi, aflat in relatia personala cu Mintuitorul Hristos. Multi crestini ies astazi la mormintele celor dragi pentru a da de pomana, a ingriji locurile de veci.
Lasă un răspuns