Intr-o singura zi, echipajele SMURD din Bacau au fost ocupate cu transportul betivilor la unitatile spitalicesti din judet. Un prim caz la care a fost solicitat un echipaj SMURD a fost inregistrat miercuri, la ora 15.13, pe str. 1 Mai, nr. 2, pentru a acorda primul ajutor lui D.M., 34 ani. Pacientul a fost preluat din loc public, prezentind intoxicatie etanolica acuta, drept pentru care a fost transportat la Spitalul Judetean de Urgenta Bacau. A doua interventie a fost consemnata la ora 23.31, echipajul SMURD Bacau intervenind in municipiul Bacau, str. Letea, nr. 2, de unde a fost ridicat L.V., 40 ani, diagnosticat cu intoxicatie etanolica acuta. Si SMURD Moinesti se confrunta cu situatii similare. La ora 21.43, un echipaj de salvatori a fost chemat in comuna Zemes, sat Modirzau, pentru a acorda primul ajutor lui T.M., 48 ani. Acesta a fost preluat de pe casa scarii, prezentind intoxicatie etanolica acuta si o plaga la nivelul urechii. Pacientul a fost preluat de medicii de la Spitalul Moinesti. „Consumul excesiv de alcool a facut si obiectul interventiei echipajului SMURD Onesti. Acesta s-a deplasat miercuri seara in comuna Stefan cel Mare, sat Corbu, pentru a acorda primul ajutor lui G.S., 28 ani, care prezenta o plagă taiata de aproximativ 4 cm la nivelul fruntii, hematom in zona occipitala, plaga la nivelul buzei superioare si multiple contuzii in zona dorsala, produse in urma unei agresiuni. Barbatul se afla in stare avansata de ebrietate si a fost transportat la Spitalul Judetean de Urgenta Onesti”, a precizat plt. Adina Tanase, ofiter de relatii publice in cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Bacau. Echipajele SMURD se confrunta zilnic cu astfel de situatii, fiind obligate sa raspunda tuturor solicitarilor si sa le trateze ca atare. Mai putin placut este faptul ca dupa transportul boschetarilor, masina trebuie dezinfectata si pregatita pentru interventia urmatoare.
Anonim a zis
Viciul cel mai la indemana
st.l. a zis
De vina sunt cei care cheama salvarea. Plata este suportata de noi toti care muncim si platim impozite si nu de boschetarii care muncesc cu damigeana.