Fiecare oras isi are figurile sale pitoresti. De referinta. Reprezentative. Cele care „fac” folclorul. Nu sint, neaparat, personaje de notorietate stiintifica, medicala, didactica, artistica sau culturala. Ci oameni care s-au remarcat prin ceva, cu o excentricitate care a intrat si a ramas in folclorul local. Despre un asemenea personaj mi s-a vorbit, cu totul intimplator, la chiar cel dintii contact al meu cu Bacaul, in urma cu mai bine de cinci decenii. Poposisem la o bere, pe terasa „Rindunica”, cu un amic, redactor la singurul cotidian al orasului. Localnic get-beget si amator de povestioare pitoresti legate de viata tirgului. Imi spune: daca poposeai pe-aici in urma cu trei-patru ani ti-as fi aratat ceva ce n-a vazut nici Parisul. Asa, trebuie sa ma crezi pe cuvint. La regimentul de tancuri de peste liniile de cale ferata ale garii era un capitan destul de bine cazut intr-o ureche. Pentru el nu existau restrictii de nici un fel si nici regulamentele militare nu-l prea sinchiseau. Altfel, baiat simpatic si de comitet. Placerea lui, cind i se facea sete, si asta se-ntimpla destul de des, era sa bea o bere, doua, trei. Si ce-i cu asta?, vei spune. Ei bine, este! Pentru ca omul nostru n-o facea ca mine ori ca tine. Domestic, adica. Civilizat. O facea ca el. Adica, se baga-n tanc, se instala pe scaunul mecanicului conductor, pornea motorul, lua levierele in miini si-o pornea la plimbare spre centrul orasului. Cu faimosul T34. Isi avea traseul lui, pe linga parc, apoi o cotea pe strada principala. Trecatorii il priveau, amuzati, cum marseaza cu namila de fier de trei’j’doua te tone si comentau: iar e-n calduri Aliosa. Odata ajuns in dreptul restaurantului Central (devenit mai apoi Zahana pina la demolare si construirea cladirii unde se afla agentia Tarom – n.a.), frina brusc si feratania se inclina fata-spate de doua-trei ori inchipuind salutul de bun venit. Apoi, ambala motorul de atitea ori cite beri voia sa bea, dupa care, cu o manevra dibace, indrepta teava tunului spre usa de intrare. Chelnerii ii stiau damblaua, il asteptau pregatiti si lansau pe teava, ca pe un tobogam, sticlele de bere. Venea mai tirziu sa le plateasca, dupa ce-si parca tancul la remiza. Berea si-o bea de unul singur, in turela. Distractia asta a durat ceva timp, nu doar luni, ci citiva ani, doi, poate trei, pina ce un control incognito, de la esalonul superior, a constatat un tanc si-un ofiter lipsa la apel. I-au gasit la adapat. Tancul a fost absolvit de vina si mentinut in serviciu, dar capitanul a fost mutat disciplinar pe undeva, prin Dobrogea. Povestea, insa, i-a ramas in garnizoana… Nu stiu cit de adevarata este, dar se stie ca nu iese fum fara foc. Vreun bacauan uitat de virstra ar putea sa o confirme. Tancurile T34, ca si ofiterul, au fost scoase de mult la pensie. Dar escapadele lor de adapare mai transpar din cind in cind la lumina. Ce s-ar intimpla daca, astazi, ne-am trezi cu-n astfel de mastodont, a carui greutate se-apropie acum de saizeci de tone, in dreptul magazinului Junior, cam pe unde se-afla halta de ajustare a lui Aliosa?…
Lasă un răspuns